Prima ediţie a StudFestului se anunţă plină de surprize
Pentru prima data în Oradea, activităţile extracurriculare ale studenţilor şi tinerilor din oraş şi din judeţ sunt reunite într-un eveniment major. În cele cinci zile de festival, tinerii orădeni vor avea parte de activităţi sportive, traininguri, expoziţii, lansări de carte, discuţii, colectare de cărţi, conferinţe şi concerte.
Istoria primului megafestival studenţesc din Oradea, StudFest, va începe mâine, 19 mai, de la ora 10.00, în Aula Magna a Universităţii din Oradea cu festivitatea oficială de deschidere a evenimentului, la care sunt aşteptaţi să participe numeroşi oaspeţi de seamă, începând de la conducerea Universităţii, reprezentanţi ai instituţiilor partenere, ai sponsorilor şi ai administraţiei locale, şi va continua până pe 23 mai cu o serie de activităţi care vor atrage atenţia studenţilor orădeni şi nu numai. Va fi o săptămână ce va cuprinde Gala Traficantului de Cultură, se vor viziona scurtmetraje, comedii negre, proiecţii, iar dintre invitaţii de seamă ai evenimentului nu vor lipsi, spun organizatorii, actorul şi politicianul Mircea Diaconu, criticul de teatru Mircea Morariu, istoricul Cristian Pârvulescu, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, dar şi lansarea primului număr al ziarului studenţesc intitulat "Studocraţia". De asemenea, programul evenimentului va mai cuprinde o serie de concerte explozive - cu Şuie Paparude, Brigitta Balogh, Mihai Mărginean şi Paraziţii, party-uri, o seară a studenţilor căminişti etc. În organizarea evenimentului s-au implicat studenţi de la majoritatea facultăţilor orădene, asociaţii studenţeşti şi ONG-uri orădene şi nu în ultimul rând Fundaţia "Alternative", iniţiatoarea şi coordonatoarea întregii activităţi. "StudFest propune o nouă formă de promovare a iniţiativelor tinerilor talentaţi şi pasionaţi de ceea ce fac şi un alt gen de oportunitate de dezvoltare, prin audierea şi participarea la activităţi variate, într-un interval scurt de timp, care aduc în scenă personalităţi marcante din municipiu şi din ţară. Prin organizarea acestui festival se doreşte impulsionarea activităţii tinerilor, scoaterea la lumină a unei multitudini de oportunităţi de dezvoltare şi implicare pe care le au şi consolidarea punţii de legătură cu mediul economic, care poate aduce un influx informaţional novator benefic tuturor", a precizat Emilia Bradea - reprezentata Fundaţiei "Alternative". Numărul mare de persoane care se implică în pregătirea evenimentului StudFest Oradea, spun organizatorii, va fi depăşit doar de numărul beneficiarilor direcţi cărora le sunt adresate activităţile. Programul detaliat, în care cei interesaţi pot afla ultimele noutăţi în legătură cu derularea festivalului, este disponibil pe site-ul
www.studfestoradea.ro.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.