S-a schimbat... modificarea - Vacanța se prelungește doar pentru unii elevi!
După ședința de azi cu reprezentanții Comitetului pentru Dialog Social, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că examenele naționale se vor desfășura la datele stabilite conform calendarului, dar că vacanța se va prelungi doar pentru cei care nu sunt în anii terminali.
Anul acesta, examenele naționale se vor desfășura la datele stabilite conform calendarului deja aprobat, respectiv 22 - 25 iunie pentru probele scrise ale Evaluării Naționale și 28 iunie - 1 iulie pentru probele scrise ale examenului de Bacalaureat. Probele de competențe de la Bacalaureat vor fi echivalate. Pentru clasele terminale structura anului școlar nu va suferi suferi niciun fel de modificare, nici din perspectiva activității didactice, nici din perspectiva vacanței și nici din perspectiva examenelor naționale. Celelalte clase vor intra în vacanță de primăvară în perioada 4 aprilie – 2 mai, în timp ce clasele terminale vor avea vacanță pentru sărbătorile Pascale catolice între 2 și 11 aprilie și pentru sărbătorile Pascale ortodoxe între 30 aprilie și 9 mai.
„Având în vedere reducerea semestrului al doilea cu o săptămână, prin sprijinul cadrelor didactice, în care tezele semestriale nu se mai susțin, în care numărul notelor necesare încheierii situației școlare a fost redus, se pot comprima acele activități de evaluare, de încheiere a situației școlare, astfel încât nu vor fi necesare activități de recuperare a materiei pentru că nu se va pierde materie”, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu.
Acesta a anunțat că pentru filiera tehnologică și învățământul profesional și tehnic, finalul semestrului al doilea va rămâne la datele stabilite și cunoscute. Pentru aceștia însă se va reununța la programul Săptămâna altfel. Calendarele aferente definitivării și titularizării rămân neschimbate.
„Evaluările pentru clasele a 2-a, a 4-a și a 6-a, precum și pretestările PISA rămân programate cu prezență fizică în toate școlile care funcționează în localități necarantinate. Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a 2-a se reprogramează din perioada 20-23 aprilie, pentru perioada 25-28 mai”, a mai informat ministrul.
Conform lui Sorin Cîmpeanu, pentru a reduce inechitatea cauzată de condițiile speciale în școlile aflate în localități carantinate, simulările pentru clasele terminale, evaluările pentru clasele a 2-a, a 4-a, a 6-a vor putea fi organizate după ieșirea din carantină. De asemenea, programul național de acțiuni remediale se va derula în întreaga perioadă în care sunt organizate activități didactice, în toate școlile aflate în localități în care rata de infectare e mai mică de 6 la mia de locuitori.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.