S-au stabilit centrele pentru examenul de titularizare
Examenul de titularizare din acest an va avea loc, în Bihor, în trei centre de examinare, toate în Oradea: Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", căruia i se va aronda Şcoala cu clasele I-VIII "G. Coşbuc", C.N. "Emanuil Gojdu" şi Şcoala Oltea Doamna, vor forma un altul, iar Colegiul Tehnic "Mihai Viteazul" şi C.T. "Traian Vuia", cel de-al treilea.
Conform calendarului de organizare şi desfăşurare a examenului de titularizare, în perioada 8 - 19 iunie, la sediul celor trei centre, va avea loc depunerea dosarelor candidaţilor, inclusiv a absolvenţilor de anul acesta, care vor să devină dascăli. În perioada 29 iunie - 3 iulie, va avea loc validarea dosarelor, iar pentru absolvenţii din acest an, 8 iulie este data până la care pot să aducă adeverinţele care atestă că au trecut examenul de licenţă. "Din experienţa anilor trecuţi, am constatat că sunt facultăţi la care examenul de licenţă se susţine după data stabilită de aducere a adeverinţelor, de aceea vor fi primite adeverinţe chiar şi în ziua examenului", a anunţat Dorel Luca. O noutate în desfăşurarea acestor examene este faptul că repartiţia pe posturile titularizabile a celor care au obţinut note de peste 7 se va face în perioada 22 - 29 iulie, dar nu computerizat, cum a fost până acum, ci în şedinţe publice. "S-a ales această modalitate pentru ca proaspeţii titularizaţi să poată alege singuri şcoala la care să predea şi să nu ne găsim iar în situaţii de genul refuzurilor de catedre, pe motiv că este prea departe de locul unde domiciliază", a adăugat Luca. Cât priveşte lista finală cu posturile titularizabile, cele de suplinitori şi fracţiunile de catedră sunt afişate de sediul ISJ Bihor pe site-ul instituţiei începând de vineri.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.