Sărbătoarea "hramului" Liceului Teoretic "Constantin Șerban" din Aleșd, aflată la ediția nr. 5, s-a desfășurat cu două săptămâni mai târziu, respectiv 2 - 5 iunie, față de ziua patronului, Sfântul Constantin, din 21 mai.

Întârzierea a fost determinată de implicarea școlii în proiectul educativ european, găzduit de școala aleșdeană în perioada 15 - 19 mai. În cele patru zile destinate evenimentului au fost organizate activități inedite și atractive la care au fost antrenați mulţi elevi, în dublă calitate: de actori și spectatori.

Cafeneaua literară

Anunțată și pregătită din timp, activitatea desfășurată în premieră, marţi, 2 iunie, a stimulat spiritul creator al elevilor în creația literară, în versuri sau proză, exprimat în limbile română, engleză și franceză, având ca temă: "Identitatea școlii - identitatea noastră". Și-au prezentat lucrări în cadrul acestei activități 12 elevi din clasele V -X. În limba engleză au alcătuit lucrări opt elevi: Miere Monica, cls. a IX-a A, Gavrilaș Andra, cls. a X-A, Grecu Matilda, cls. a X-A, Cureu Mălina, cls. a V-a D, Vancea Șerban, cls. a V-D, Anghel Răzvan, cls. a V-a D, Țap Victor, cls. a VI-a D, Egri Robert cls. a VI- D. În limba franceză au prezentat lucrări: Vancea Andrea, cls. a X-a A, Căileanu Andrada, cls. a IX-a A. În limba română s-au prezentat două lucrări premiate la un concurs interjudețean de gen: Gabrian Andreea, cls. a VII-a A, Turcuș Lorena, cls. a VII-a A. Juriul alcătuit din profesori de specialitate, având-o ca președintă pe Alina Buzle, directoarea școlii, au apreciat eforturile și talentul elevilor în transpunerea literară a propriilor idei referitoare la generoasa temă. Toți elevii au fost răsplătiți cu diplome  și note în catalog. Satisfăcuți de reușita activității, organizatorii și-au propus tradiționalizarea ei, în cadrul a două ediții pe an școlar.

Elevii au talente

Desfășurat pentru a doua oară, miercuri, 3 iunie, acest concurs și-a propus descoperirea și încurajarea elevilor talentați și exprimarea lor într-un cadru adecvat, necenzurat și liber. S-au înscris 14 elevi de vârste și clase diferite, cuprinzând toate ciclurile de învățământ. O varietate de domenii artistice și sportive au fost exprimate de concurenți. Muzica, dansul, teatrul sau îndemânarea în mersul pe bicicletă au creat aplauze și suspans în rândul spectatorilor. După un prim tur eliminatoriu, au fost selectați şapte concurenți, dintre care în turul 2 au rămas doar premianții. Diploma de "Cel mai talentat elev", ediția 2015, a fost atribuită elevilor: Alex Jurjuț, cls. a VII-a B, și Silard Borbeli, cls. a V-a B. Premiul I a revenit elevelor Ștefancic Georgiana și Motoca Sorana, cls. a IV-a B; Premiul II a revenit duetului  Diana Anca și Daiana Ciobâcă, cls a IV-a B; Premiul III a fost acordat solistei Alexandra Măduță, cls a IV-a B, iar Mențiune a obținut Nicoleta Ștef din cls a IX-a A.

Karaoke

În curtea școlii, joi, 4 iunie, începând cu ora 17.00, elevi, părinți și profesori și-au etalat talentul muzical și de dans în cadrul unui concurs de Karaoke, care a generat o atmosferă de relaxare și voie bună, având în omniprezenta Alina Buzle un "instigator", dar și un excelent concurent. Au fost acordate o sumedenie de diplome, dar câștigători au fost toți cei prezenți, interpreți și spectatori.

Gala profesorilor

O întâlnire de suflet, organizată în exclusivitate, vineri, 5 iunie, pentru foști și actuali dascăli, a constituit un prilej de aduceri aminte, de rememorare a unor evenimente petrecute cu zeci de ani în urmă, când învățământul avea alte dimensiuni, cerințe și sistem de organizare. Au stat alături profesori pensionari cu foști elevi, care le-au luat locul la catedră și poate stilul de predare, competența și conduita morală. Au depănat amintiri d-na Ecaterina Todoca, care, la cei 83 de ani, dovedește luciditate și vitalitate fizică. Cu umorul său caracteristic, prof. Nicu Rus a creat momente de bună dispoziție, povestind întâmplări hazlii la care a fost parte. Mai tânăra lor colegă, prof. pensionară Virginia Popa, din vasta sa experiență didactică, a "strecurat" sfaturi și recomandări pentru mai tinerii săi colegi. Am lăsat la urmă, pe "eroina" acestei frumoase reuniri, prof. Alina Buzle, talentata amfitrioană a acestei activități, care și-a atras aprecierea, stima și respectul unanim din partea celor prezenți (cca.70), care, prin primirea și căldura cu care i-a întâmpinat, cu trandafiri și diplome de excelență, și-a manifestat dragostea și prețuirea sa, pentru foștii și actualii dascăli, cinstind prin aceasta nobila misiune de dascăl. Această reuniune, care poate fi numită generic "Ziua Învățătorului din Aleșd", se transformă într-un liant emoționant şi contribuie eficient la unitatea colectivului și efortul comun spre performanță și excelență. Bravo, Alina!