Programul "Școala altfel" a însemnat, pentru elevii de la Şcoala nr. 2 din Husasău de Criş, desfășurarea mai multor activități în care aceștia s-au implicat cu entuziasm, şi un motiv în plus de a se apropia și mai mult de tot ceea ce înseamnă școală.

Sub îndrumarea doamnelor învăţătoare şi a doamnelor profesoare, s-au realizat diferite tipuri de activități: cultural-artistice, de educație ecologică, educaţie pentru sănătate, dar şi artistico-plastice. Clasele mici, sub îndrumarea doamnelor învăţătoare Cristian Ortanţa, Cristina Rus, Angela Sîrb, Adriana Ciucle şi Ana Iuhasz, au desfășurat activități de igienizare a sălii de clasă, în curtea școlii și împrejurimi, astfel încât acestea să-şi recapete aspectul plăcut şi estetic. Înarmaţi cu răbdare şi cu ustensilele necesare, ei s-au apucat de treabă de la primele ore ale dimineţii. Elevii şi-au exprimat mulţumirea şi încântarea că pot participa la această activitate şi că munca în echipă este plăcută. Rezultatul a fost unul pe măsura aşteptărilor, curtea şcolii şi împrejurimile au căpătat un aspect curat şi îngrijit. De asemenea, săptămâna trecută s-a desfăşurat şi proiectul "Stop Violenţa", activitate care a fost organizată cu implicarea Poliţiei locale din Ineu. În cadrul acestei activităţi s-au dezbătut problemele actuale, precum violenţa cauzele violenţei, violenţa în familie, violenţa la şcoală, consecinţele violenţei asupra dezvoltării copiilor, dar mai ales prevenirea violenţei în şcoală. O altă activitate apreciată de elevi a fost vizionarea de filme educative şi distractive dedicată tuturor. Conștientizând importanţa exerciţiilor fizice pentru o dezvoltare armonioasă, profesorul de educaţie fizică,  Florin Madar, a organizat întreceri sportive. Pe parcursul acestei săptămâni, elevii care s-au dovedit a fi nişte mici artişti au realizat ouă de Paște în tehnici diferite, promovând semnificația sărbătorilor pascale, dar şi ornamente şi felicitări specifice acestei perioade. În ultima zi a săptămânii, cu ajutorul doamnelor învăţătoare, au realizat produse culinare pe bază de fructe cu scopul formării deprinderilor de igienă alimentară, dar și identificarea de către elevi a unor reguli simple de viaţă sănătoasă. Concursul de cultură generală s-a desfăşurat pe clase, fiecare clasă având o echipă reprezentativă. Întrebările din mai multe discipline au fost pregătite de către doamnele prof. Sanda Radu, Ioana Miron, Ioana Lazăr şi Ramona Bughiu. S-au desfăşurat întreceri sportive între echipele de handbal şi fotbal de la Şcoala nr. 2 din Husasău de Criş, Şcoala nr. 1 din  Botean şi Şcoala "Puiu Sever" din Ineu. Săptămâna „Şcoala altfel" s-a încheiat cu o binemeritată vizită în împrejurimile localităţii unde învaţă, după care participanţii au poposit la un picnic, unde au aplicat regulile de comportament civilizat în natură. După ce au mâncat, s-au jucat, s-au distrat şi au petrecut câteva ore într-un mod cât se poate de plăcut, la plecare, natura a fost lăsată curată, demonstrând astfel că le pasă de aceasta.

Cristina RUS