Luni, 9 Septembrie, ca peste tot în țară, și la Beiuș a sunat clopoțelul. Miile de elevi și sutele de dascăli, care formează comunitatea școlară beiușeană, s-au reunit luni între zidurile venerabilelor așezăminte de învățământ ale unei urbe ce și-a câștigat renumele tocmai ca o citadelă a culturii și educației românești.

Ca la fiecare început de an, cele mai mari emoții le-au avut elevii claselor începătoare, fie din învățământul primar și gimnazial, fie din cel liceal și profesional, precum și numeroșii părinți și bunici care au fost alături de elevi în acest moment unic în viața fiecăruia dintre aceștia.

Festivitățile de deschidere a noului an școlar s-au derulat după o ordine prestabilită, care a început cu cea de la Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu”, a continuat la Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” și Colegiul Național „Samuil Vulcan”, pentru a se termina la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș”.

Cei doi proptopopi beiușeni, Marian-Vasile Popa și Zorel Zima, au oficiat ceremoniile religioase, primul, la Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu”, Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” și Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș”, iar cel de-al doilea, firește, la Colegiul Național „Samuil Vulcan”. Au urmat discursurile directorilor instituțiilor de învățământ, care au prezentat proiectele derulate în cadrul școlilor pe care le conduc și rezultatele deosebite obținute de elevi la examenele și concursurile școlare, au evidențiat buna colaborare pe care o au cu părinții și comunitatea locală, principalii parteneri ai Școlii în derularea actului educațional și le-au urat elevilor și colegilor dascăli succes în noul an școlar.

Făcând un veritabil periplu prin instituțiile de învățământ ale urbei, edilul Petru Mlendea-Căluș le-a promis elevilor, părinților și corpului profesoral tot sprijinul necesar din partea administrației locale. Primarul Mlendea-Căluș a vorbit și despre rolul școlilor în istoria Beiușului, afirmând că orașul trăiește prin spiritul celor patru mii de elevi ai săi și că, la mijlocul lunii septembrie, se reanimă, reintră în ritmul său firesc.

Cât privește mesajul autorităților centrale și județene, acesta a fost transmis de parlamentarul Gheorghe Bogdan și de Stela Babău, consilier județean.

Discursul lui Răzvan Foncea, secretarul Consiliului Județean al Elevilor, a dat un suflu tineresc festivității de la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș”, tânărul vorbitor subliniind necesitatea unor investiții majore în învățământ, a unei educații eficiente. Răzvan Foncea a subliniat faptul că educația este o prioritate într-o societate democratică, iar elevii trebuie tratați ca veritabili parteneri educaționali și, prin urmare, trebuie consultați de autorități atunci când sunt luate decizii care îi vizează.