Simulare Evaluare Națională 2025 - Peste 5.200 de elevi din Bihor susțin probele simulării
Elevii de clasa a VIII-a vor susține, în perioada 17-19 martie, simularea Evaluării Naționale. În județul Bihor sunt organizate 143 de centre de examen, iar 5.246 de elevi sunt înscriși pentru a susține probele.
Prima probă, cea scrisă la Limba și literatura română, are loc azi, 17 martie, urmată, pe 18 martie, de cea scrisă la Matematică și, pe 19 martie, de proba scrisă la Limba și literatura maternă, pentru elevii care studiază în limbile minorităților naționale.
Examenul începe la ora 9.00, iar accesul elevilor este permis până la ora 8.30. Timpul de lucru pentru fiecare probă este de două ore, din momentul în care sunt distribuite subiectele. Acestea sunt tipărite sub formă de broșură față-verso, iar elevii pot solicita pagini suplimentare dacă este necesar.
70 de elevi vor susține probele cu adaptarea condițiilor de examen, în 29 de centre special organizate.
Toate lucrările vor fi scanate în clasă de profesorii asistenți, în prezența elevilor, și corectate ulterior pe platforma digitalizată.
Rezultatele vor fi comunicate pe 31 martie, utilizând coduri anonimizate, fără a fi făcute publice. Ele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivel de clasă, ședințe cu părinții și evaluări în consiliile profesorale. Scopul este adoptarea unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor elevilor în perspectiva examenelor din vară.
Contestațiile nu sunt permise în cazul simulării, aceasta având rol exclusiv de pregătire și orientare pentru examenele finale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.