Sindicatele din Educaţie declanşează protestele şi grevele de avertisment - După ore online, în stradă!
Reprezentanții sindicatelor din învățământ vor protesta, astăzi, în fața Guvernului și a sediilor PNL și PSD. Deși la proteste nu vor participa și profesori din Bihor, sindicaliștii amenință că pe 19 ianuarie vor declanșa o grevă de avertisment de două ore în toate școlile din județ, urmată de o grevă generală!
Mai mult de trei sferturi din profesorii din Bihor sunt hotărâți să participe la greva de avertisment de săptămâna viitoare, dacă nu le vor fi ascultate doleanțele.
„Nu participăm joi la greva din București pentru că s-a decis, la nivelul sindicatului, ca în Piața Victoriei și la sediile PSD și PNL din București să participe doar cei din Capitală și din județele învecinate. Cauza o reprezintă frigul, dar și distanța mare. Avem însă strânse 90% din semnăturile pentru declanșarea grevei, mai sunt undeva la 25 de școli care au să ne trimită listele. Dacă situația nu se va modifica, pe 19 ianuarie vom intra în grevă de avertisment de două ore. Dacă nici atunci nu vom fi ascultați, vom intra în grevă generală”, a explicat, pentru Crișana, Flaviu-Ștefan Zancu, șeful Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) Bihor. Acesta a mai spus că principala nemulțumire o reprezintă neaplicarea Legii care ar fi dus la o creștere salarială de 16%. În locul acesteia, profesorii au primit o creștere de 4%, adică undeva la 65 de lei net.
„Pe lângă această problemă mai este și cea a sporurilor. Cele ale personalului școlar, de dirigenție și categorie zonală, se plătesc la nivelul salariului din 2016, fără a se fi făcut un update la salariile de astăzi. Sporurile pentru personalul didactic auxiliar și cel nedidactic nu se plătesc deloc pentru că există Lege, dar nu sunt norme de aplicare a ei”, a spus Flaviu-Ștefan Zancu.
Conform aceleiași surse, în Bihor sunt în jur de 9.000 de cadre didactice, 6.500 fiind membre ale FSLI și în jur de 1.000 ale Federației Naționale Sindicale „Alma Mater”.
Zi cu proteste
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Siru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, în numele a peste 300.000 de salariați din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, se declară nemulțumite de politica Guvernului, pe care o consideră o jignire la adresa salariaților din învățământ. În consecință, joi, 13 ianuarie, începând cu ora 10.00, 100 de membri vor protesta în Piața Victoriei, iar, de la 11.30, vor picheta sediile PSD și PNL.
Ei reamintesc reprezentanților Guvernului și partidelor politice că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020.
„Majorarea salarială de doar 4% de la data de 1 ianuarie 2022, care înseamnă o creștere a veniturilor cu aproximativ 65 de lei net pentru peronalul didactic de predare, a provocat o stare de nemulțumire generală în rândul salariaților din învățământ. De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că peste 30.000 de salariați din categoria personalului nedidactic din învățământ beneficiază de salariul minim brut pe țară garantat în plată, deși, de la data declarării pandemiei Covid-19, acești salariați au desfășurat și alte tipuri de activități ce nu au legătură cu cele specifice postului deținut. În plus, personalul din învățământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile H.G. nr. 34/2018 și H.G. nr. 569/2017”, potrivit comunicatului de presă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.