Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul Universităţii din Oradea anunţă finalizarea pregătirii stagiilor de practică destinate studenţilor selectaţi din cadrul proiectului „Programul de practică pentru studenţi: Protecţia copilului - de la teorie la practică" (PractiPASS), proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Manager de proiect este prof. univ. dr. Floare Chipea, de la Universitatea din Oradea.

 

Obiectivul principal al proiectului este facilitarea tranziţiei de la şcoală la viaţa activă a studenţilor prin intermediul creşterii competitivităţii sistemului educativ şi al eficientizării stagiilor de practică, astfel încât acestea să corespundă cerinţelor pieţei muncii. Progresul obţinut în cadrul proiectului se materializează prin finalizarea instrumentelor de lucru destinate activităţii de practică a studenţilor în domeniul protecţiei copilului: „Ghidul de practică", „Caietul de practică", „Grila de observare a instituţiilor", „Fişa de observare şi evaluare" a activităţii studentului de către tutore. În elaborarea acestor instrumente de lucru au fost implicaţi 14 experţi de elaborare metodologie incluşi în proiect, din cele trei locaţii ale proiectului: Oradea, Bucureşti şi Arad. În paralel, a fost asigurată promovarea şi informarea studenţilor din cele trei centre universitare partenere în cadrul proiectului cu privire la derularea stagiilor de practică în domeniul protecţiei copilului. Grupul ţintă format din studenţii care vor participa la stagiile de practică, a fost selectat pe baza unei metodologii de selecţie elaborată de către experţii incluşi în proiect. Activităţile de pregătire a stagiilor de practică se vor încheia în această lună, primul stagiu urmând să înceapă în luna octombrie a.c. Totodată, în cadrul proiectului, a fost continuată activitatea specifică de consiliere şi orientare profesională, adresată studenţilor în vederea creşterii şanselor de tranziţie la viaţa activă. Aceasta le oferă posibilitatea obţinerii de informaţii privind tehnicile de căutare a unui loc de muncă: promovare personală, elaborarea scrisorii de intenţie, întocmirea unui CV, prezentarea la interviu. Mai mult, studenţii au acum posibilitatea consultării Ghidului de orientare în carieră, care a fost elaborat de către experţii incluşi în proiect. Studenţii pot accesa baza de date cu potenţiali angajatori, disponibilă pe pagina de internet a proiectului www.practipass.ro.