La CN ''Avram Iancu'' Ştei, în perioada 1-5 aprilie, săptămâna „Şcoala altfel" se derulează într-un program sugestiv intitulat Să ştii mai multe, să fii mai bun'', cu o serie de activităţi în care sunt implicaţi atât elevii, cât şi cadrele didactice.

„Se doreşte ca această săptămână să fie una într-adevăr altfel, prin acţiunile întreprinse de cei implicaţi în activităţile derulate", ne-a spus prof. Adela Bara, consilier educativ la instituţia de învăţământ şteiană. Săptămâna a debutat cu organizarea activităţilor, precum şi susţinerea unor conferinţe despre orientarea socio-profesională, dar şi promovarea Colegiului în rândul şcolilor gimnaziale din zonă. S-au făcut vizite la instituţiile publice din oraş, dar şi pe platformele de la European Food. Marţi, la Sala Festivă, a avut loc o conferinţă despre droguri, organizată de prof. Codruţa Tulvan, la care au dat curs invitaţiei Ramona Tăciuleţ, de la Fundaţia Ruhama, şi Axinte Bogdan, de la Agenţia Naţională Antidrog, Centrul Antidrog Bihor. Au participat elevii din clasele a XII-a D, a XI-a C, a IX-a A, a IX-a D, a VIII-a şi a VII-a, care au vizionat, în power-point, filmul cu o temă specifică „Iluzie cu sens unic", după care au urmat discuţii libere pe tema drogurilor şi efectele lor dăunătoare. Ziua de miercuri a fost dedicată vizionării de filme cu tema adolescenţei, cât şi documentare istorice. Joi este o zi dedicată ecologizării pe cursul Crişului Negru şi a Râului Băiţa. Ultima zi din săptămână va fi dedicată mai multor dezbateri cu teme ca: Modele în istoria şi literatura latină; Adolescentul de azi între drepturi şi obligaţii; Codul bunelor maniere, dar şi rezervată mai multor excursii. Catedra de educaţie fizică, prof. Vasile Hârcă şi Ioan Frese, a organizat „Cupa primăverii" la fotbal şi volei, iar prof. Cristian Gavriş a implicat elevii într-o vizionare a filmelor „Istoria papilor" şi „Istoria creştinismului", dar şi în activităţi în iniţierea dansurilor de societate şi populare. S-a dorit o săptămână plină de multe noutăţi pentru elevii Colegiului în care au fost implicate toate cadrele didactice, iar rolul prof. Mircea Matiuţă şi prof. Manuel Coroiu, directorul, respectiv directorul adjunct al instituţiei de învăţământ, a fost unul esenţial în acţiunile derulate într-o săptămână într-adevăr altfel.