Ștei. Liceul Tehnologic „Unirea” - Diseminare proiect Erasmus+
La Liceul Tehnologic „Unirea” Ştei se derulează, în perioada 2020-2022, Proiectul de parteneriat strategic în domeniul educație şcolară - proiecte de schimb interşcolar KA229: „Creating Digital Dictionaries and Mobile Apps for Lerning Foreign Languages”, cu un grant de 26.426 euro.
Profitând de revenirea la şcoală, la normalitatea mult aşteptată pe care și-o doresc până la finalul anului şcolar, elevii şi profesorii Liceului Tehnologic „Unirea” Ștei, a cărui conducere este compusă din prof. ing. Adrian Gruie și prof. Viorica Mone, director, respectiv director adjunct, s-au reunit într-o detaliată diseminare a Proiectului de parteneriat strategic în domeniul educaţie şcolară-schimb interşcolar ERASMUS + „Creating digital dictionaries and mobile apps for learning foreign languages”. Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului ERASMUS+, acţiunea KA2 – parteneriate strategice în domeniul şcolar. Ţara organizatoare este Slovacia, iar liceul șteian este partener alături de Italia,Turcia şi Ungaria, limba oficială de proiect fiind limba engleză. Proiectul se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 15-18 ani, care sunt suficient de maturi pentru a procesa acest tip de informații și pentru a le folosi creativ în a dezvolta aplicații. Elevii provin dintr-o varietate de medii culturale și mulți dintre ei se străduiesc să depășească tot felul de obstacole - economice, culturale, financiare etc. Participanții au fost selectați din acest grup țintă atât pe baza abilităților digitale și lingvistice, cât și a rezultatelor școlare. Echipa de proiect este alcătuită din: prof. ing. Adrian Ioan Gruie, director; prof. Adela Lucuș, coordonator proiect; prof. Viorica Mone, director adjunct, responsabil monitorizare; ec. Constantin Cristian Vieriu, responsabil financiar; prof. Rodica Drăgoi, responsabil activități IT; prof. Alin Butişcă, responsabil activități IT. Pentru această întâlnire virtuală, cei 20 de elevi – Alexandru Gociu, Alexandru Pop, Sergiu Ciotea (toți din clasa a X-a B), Alexandru Moș, Eduard Deblea (IX-C), Ștefania Laza, Vanesa Guler, Mădălin Mone, Răzvan Stan, Robert Oros, Marta Sandra, Salsonya Dumșe, Rareș Zbârcea, Denisa Bonchiș, Carina Brie, Izabela Gabor, Adrian Avram (XI-A), Linus Negrea (X-A), Lidia Filip, Denis Simoc (IX-A) - înscrişi în proiect s-au împărţit în echipe şi au realizat 4 prezentări în PowerPoint. O primă prezentare a fost aceea a Liceului Tehnologic „Unirea” Ștei, oferta educaţională, baza materială: laboratoare şi cabinete moderne, ateliere unde elevii fac practica necesară pentru a deveni buni specialişti, rezultatele deosebite obţinute la olimpiadele şi concursurile şcolare din fiecare an. Numărul mare de absolvenţi cu care se mândrește școala, studenţi acum în universităţi renumite, din toate domeniile: economie, medicină, politehnică, arhitectură, matematică, limbi moderne, poliţie, demonstrează seriozitatea cu care au fost pregătiţi de către profesorii liceului șteian pentru viaţă. A doua prezentare a descris oraşul Stei şi împrejurimile acestuia, obiceiuri şi tradiţii specifice acestei zone, precum şi principalele obiective turistice de la poalele Apusenilor. Elevii au adunat apoi imagini și detalii sugestive despre România, cu toate frumuseţile sale, caracteristice fiecărei zone în parte, ilustrând bogăţia şi varietatea reliefului, a datinilor, precum şi multitudinea locurilor pitoreşti, unice în Europa, dar şi a oamenilor valoroşi şi talentaţi din toate domeniile. O ultimă prezentare a fost cea despre sistemul de învăţământ românesc, felul în care acesta este structurat, multitudinea posibilităţilor de integrare în orice formă de şcolarizare gratuită, pentru un viitor mai bun. Elevii au dat dovadă încă o dată, de multă imaginaţie, un foarte bun spirit de echipă şi organizare, dar, nu în ultimul rând, o bună cunoaştere a limbii engleze şi cunoştinţe în domeniul informaticii. Apoi au fost stablilite următoarele sarcini din proiect: crearea unei pagini web, care să conţină proiectele elevilor. Acum situația mondială, din cauza pandemiei cu care ne confruntăm cu toții, este una delicată, însă liceul șteian va găzdui prima mobilitate fizică din acest proiect la o dată ce va fi stabilită atunci când situația o va permite.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.