Ștei. Școala Gimnazială „Miron Pompiliu” - Francofonia cucereşte România
De câtiva ani, o tradiţie a Şcolii Gimnaziale „Miron Pompiliu”, a cărei conducere este compusă din profesorii Emanuel Coroiu și Romulus Fășie, director, respectiv director adjunct, este aceea de-a marca prin evenimente specifice Ziua Internațională a Francofoniei.
Ziua Internațională a Francofoniei este sărbătorită anual pe data de 20 martie în 75 de țări membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei, acest eveniment apărând în anul 1998. Acestă zi importantă pentru vorbitorii de limba franceză a fost celebrată de elevii Şcolii Gimnaziale „Miron Pompiliu” Ştei în perioada 18-24 martie, printr-o serie de activități. Astfel, elevii șteieni au transpus prin lumină şi culoare principalele obiective ale Franţei prin intermediul unor desene, machete şi planşe sugestive, versuri, realizate cu multă sârguinţă de elevii claselor a VI-a, a VII-a și a VIII-a. Coordonatorul proiectului a fost Rodica Haidu, profesoară de limba franceză, care, alături de prof. docum. Cristina Andru, responsabilă de Centrul de Documentare şi Informare, şi echipa pedagogică, formată din prof. Mitea Mihai - istorie; prof. Carmen Coroiu-Stanciu - educaţie plastică; bibl. prof. Ileana Tomescu, au desfăşurat activităţi pedagogice din care elevii au reuşit să înţeleagă termenul de francofonie, dar şi aria de răspândire a francofonismului și, mai ales, care sunt elementele definitorii pentru francofonism şi Franţa. Sub forma unui buletin informativ, elevii claselor a VI-a B, a VII-a B și C, a VIII-a A și B au făcut o călătorie imaginară prin ţinuturile pline de tradiţie şi istorie ale Franţei, învăţând lucruri interesante despre principalele obiective din Franţa, despre istoria acestora, dar mai ales despre gastronomia şi frumuseţea limbii franceze. Tot în cadrul acestor activităţi, elevii şi-au consolidat cunoştinţele despre francofonie prin intermediul unui joc denumit turneul între echipe. Astfel, elevii au fost grupaţi în trei echipe - roşu, alb şi albastru - culorile drapelului francez. Bileţelele extrase de către profesor s-au concretizat în răspunsurile membrilor echipei, dând, astfel, posiblitatea tuturor elevilor clasei să înscrie pentru echipa din care fac parte prin intermediul răspunsurilor date în mod individual. Miza grupului fiind ca aceştia să aducă cât mai multe puncte pentru echipa din care fac parte. Au coordonat activităţile directe şi online profesoarele Andru Cristina și Haidu Rodica. Au susţinut şi sprijinit derularea proiectului conducerea unităţii de învăţământ: prof. Emanuel Coroiu Vasile, director, și prof. Romulus Făşie Gheorghe, director adjunct, precum și prof. Felicia Ţoţa - consilieră, prof. Angelica Miara - responsabilă proiecte educative, în colaborare cu profesorii diriginţi Alin Paşca, Anca Goliţa, Sanda Merce, Ioana Toth, Denisa Popa, care s-au impicat major în această reușită activitate derulată pe perioada mai multor zile.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.