Surprize pentru aproape 3.000 de copii din Bihor - „Start în educație”
2.947 de copii cu vârste între 3-6 ani și 760 părinți din 29 de comunități defavorizate din Bihor, sunt beneficiari ai programului „Start în educație” – cel mai amplu proiect de educație timpurie din România.
Din Bihor au participat la programul „Start în educație” comunitățile din Balc, Drăgănești, Oșorhei, Remetea, Biharia, Roșiori, Orsolya, Buntești, Brusturi, Ciumeghiu, Avram Iancu, Hotar, Chişlaz, Oradea, Budoi, Ineu, Tarcea, Sârbi, Sâniob, Uileacu de Beiuș, Sânnicolau Român, Popești, Husasău de Tinca, Holod, Lugașu de jos, Sâmbăta, Lăzăreni, Dobreşti și Curtuişeni.
Copiii au primit câte un „Ghiozdănel cu viitor” - un pachet cu resurse educaționale potrivite nevoilor lor de dezvoltare: rechizite, carte și caiet de lucru, materiale educative STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică), jocuri pentru dezvoltarea motricității și produse de igienă personală. „Ghiozdănel cu viitor” îi va ajuta pe copii să învețe, să-și exprime talentele și să înțeleagă lumea, pentru a fi mai bine pregătiți de intrarea la școală.
„Prin acest proicet sunt ajutați atât copii cât și părinții să își dezvolte o atitudine pozitivă față de necesitatea educației și față de viitorul lor, prezentându-le beneficiile și avantajele educației pe care o primesc în insituții. Acest ghiozdan echipat facilitează accesul la educație, îi motivează în a înțelege importanța frecventării grădiniței, să conștientizeze că fiecare zi pierdută este un pas înapoi spre viitorul lor. Acest proiect sprijină într-o mare măsură și cadrele didactice. Prin chestionarele trimise, educatorii au aflat multe informații prețioase și le este mai ușor în a aborda părinții, a discuta pe îndelete problemele cu care se confruntă având ca scop primordial prevenirea abandonului școlar,” spune directoarea unei școli din Sânnicolau Român.
Copii uimiți că cineva se gândește și la ei!
La rândul lor, părinții au participat la „Școala părinților – ateliere de educație parentală”, unde au primit informații și îndrumări valoroase menite să le ofere suport și să îi invețe cum să își susțină copiii în această etapă de dezvoltare. Începând cu luna iunie 2023, părinții vor putea găsi mai multe sfaturi și idei de activităţi, privind utilizarea resurselor din „Ghiozdănel cu viitor” împreună cu copiii lor, pe canalul dedicat Youtube Start în Educație.
„Am fost în localități rurale din Bihor, Arad și Satu-Mare. Am ajuns în localități despre care nu știam că există. M-am întâlnit cu părinți din comune mari și din sate mici, inclusiv ce fac parte din comunități maghiare, slovace și rome. Peste tot am întâlnit surprindere că cineva de la oraș, având cunoștințe de specialitate, vine și la ei în localitate. În multe grădinețe vizitate educatoarele au invocat lipsa de implicare a unor părinți în educația copiilor, iar în unele locuri chiar s-a deplâns faptul că unii părinți aduc copiii la grădi doar de formă și sporadic, pentru a beneficia de ajutoarele de la stat. În toate locurile părinții mi-au spus că informațiile de psihologie și de legislație sunt binevenite și că astfel de întâlniri ar trebui repetate. Copiii care au primit ghiozdănelele de la mine au fost foarte încântați. În unele locuri mi s-a spus clar că atât de bogat e ghiozdănelul că nici nu au visat să primească așa ceva. Eu am avut ocazia să realizez cât de importantă este vârsta de 3-6 ani în formarea unor viitori adulți responsabili”, povestește Cristi Danileț, formator „Școala Părinților”.
„Start în educație” vine în sprijinul a 60.000 copii cu vârste între 3-6 ani și 10.000 de părinți, selectați din 500 de comunități defavorizate din toată țara și are ca principal obiectiv să dezvolte la nivel național un parteneriat solid între profesori, specialiști, părinți, autorități cu scopul de a susține importanța strategică a educației timpurii privind dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copiilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.