O serie de activități creative și recreative dedicate școlarilor și preșcolarilor se desfăşoară, în această perioadă, la Biblioteca județeană „Gheorghe Șincai”, în cadrul Taberei de zi „Prietenii bibliotecii”. Programul este organizat de Secția pentru copii și tineret a bibliotecii, în colaborare cu Miorița Săteanu, reprezentant al Fundației Culturale de pe lângă Biblioteca ,,Gheorghe Șincai”.

           

Conform programului taberei, preşcolarii şi școlarii prezenţi la activități sunt îndrumaţi, în fiecare zi, să participe la activităţi plăcute, instructiv-educative, de dezvoltare a abilităţilor personale, la jocuri, cântece, momente de divertisment, dar și la vizitarea unor obiective importante din Oradea. Tabăra se organizează pentru a atrage copiii să frecventeze biblioteca. Copiii pot să răsfoiască unele cărţi cu ilustraţii frumoase și, mai ales, poveşti care îi atrag prin conținut și ilustraţie. Ei trebuie să se simtă bine, să fie relaxaţi și veseli, prin activităţi și jocuri, bucurându-se inclusiv de obiectele aflate în dotarea spaţiului rezervat activităţilor taberei”, ne-a declarat ing. Miorița Săteanu, coordonatoarea proiectului. Potrivit interlocutoarei noastre, activităţile se desfăşoară prin pregătirea tematicilor propuse de cadrele didactice care lucrează ca voluntare în cadrul taberei.   Zilnic, participanţii îşi aleg un căpitan, un căpitan secund, un purtător de drapel și un purtător de cuvânt. Prin implicarea copiilor în activități, ei învață să fie responsabili în viața de zi cu zi. Căpitanul salută participanţii și comunică programul zilei, căpitanul secund raportează numărul participanţilor și pregăteşte pauza și ora micului dejun. Purtătorul de cuvânt salută și mulţumeşte cadrelor didactice pentru participarea la activităţi și comunică cu reprezentanţii mass-media care doresc informaţii despre tabară. Purtătorul de drapel este alături de toţi, pentru a dovedi însemnele taberei „Prietenii bibliotecii”. Toate activitățile incluse în programul taberei sunt respectate. Foarte interesante au fost întâlnirile și tematicile expuse de către reprezentantele Inspectoratului de Poliţie - Compartimentul de analiză și prevenire a criminalităţii (condus de comisarul șef Ioana Indrieș), cele prezentate de către Carmen Dinescu, de la Direcţia de Sănătate Publică, dar și de către invitatul din SUA al Catedrei de Limba Engleză din cadrul Universității Oradea.   De asemenea, vizitele la Muzeul „Ţării Crişurilor” și la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” - Filiala din Oradea le-a oferit copiilor o perspectivă foarte largă și bogată în informaţii din mai multe domenii mai puţin cunoscute. A fost o experiență unică pentru fiecare dintre ei, deoarece i-a ajutat să acumuleze noţiuni de cultură generală, care le vor fi de folos în educaţia şcolară.

„Activităţile de dezvoltare a abilităţilor au fost oferite de către educatoarele Anima Vereș și Gabriela Șușu, prin confecționarea, colorarea și împodobirea fluturilor. Majoritatea lucrărilor realizate de copii au fost foarte reuşite, unele dintre ele fiind duse acasă de autorii lor, iar altele fiind expuse în holul bibliotecii”, a mai spus Miorița Săteanu.

Povestea „Legenda macilor” a fost prezentată prin proiecţia unui filmuleţ de desene animate de către prof. Ecaterina Grecu. Prin acest filmuleţ, copiii au desluşit tainele de confecționare a macilor, a coifurilor împodobite cu maci și cu diferite flori de sezon. Activitatea a necesitat multă atenţie și coordonare din partea prof. Aura Anton Muscaș și a prof. Ecaterina Grecu, având în vedere că la această activitate a participat și o grupă de copii de la grădiniţa din apropierea bibliotecii. În perioada următoare, se vor realiza următoarele activităţi: desene pe asfalt, concurs de bicicletă, trotinetă și role, activităţi de dezvoltarea abilităţilor, coordonate de prof. Angelica Șandor, care anunţă și o surpriză pentru participanţii la tabără. O activitate foarte atractivă pentru copii, „Psihodrama prin muzică” este oferită, în toate taberele organizate, de către prof. dr. Alin Crețu, terapeut de familie, reprezentant al Societății Civile Profesionale de Psihologie din Oradea. De asemenea, prof. Doina Iliescu și prof. Ecaterina Grecu pregătesc scenetele, poeziile și cântecele care vor fi prezentate la festivitatea de încheiere a programului de tabără. Ultima vizită va avea loc la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”, o activitate atractivă și foarte dorită de către copii, care are și o implicaţie educativă specială. Coordonatorul general al taberei, ing. Miorița Săteanu, în colaborare cu prof. dr. Mariana Barna, din partea Compartimentului de împrumut cărţi pentru copii, împreună cu întregul colectiv din acest segment al Bibliotecii Județene, organizează activităţi cu o mare atracţie şi satisfacţie atât pentru copiii, cât și pentru părinţii care au disponibilitate și încredere să participe zilnic la activităţile programului din cadrul taberei.