"Concurs de idei" În cadrul manifestărilor studenţeşti naţionale de vară, Universitatea din Oradea - prin Facultatea de Arhitectură şi Construcţii, în colaborare cu Primăria Oradea şi Corpul arhitecţilor şefi de municipii - au organizat, între 5-13 iulie a.c., Tabăra Studenţească Naţională "URB-O", ediţia I. Tema acestei manifestări - concurs de idei - Punerea în valoare a zonei exterioare a Cetăţii Oradea şi amenajarea unui tronson din zonele riverane râului Crişul Repede - este generoasă şi angajată pentru cei care, în anii ce vin, vor transpune în viaţă machetele şi proiectele de pe planşete. Participă: Facultatea de Arhitectură şi Construcţii Oradea, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" Bucureşti, Facultatea de Construcţii şi Arhitectură Timişoara, Facultatea de Construcţii secţia Arhitectură - Universitatea "Gh. Asachi" (Iaşi), Fac. de Urbanism şi Arhitectură Cluj-Napoca, printre invitaţi numărându-se cadre universitare din cele cinci centre universitare şi arhitecţi şefi de municipii. Orădenii - locul III, la Mediaş În aceeaşi serie de manifestări, poate fi vizionată expoziţia de proiecte şi machete a unui alt concurs de idei, privind amenajarea şi modernizarea pieţei publice şi agroalimentare din Mediaş, încheiat în luna mai în acest municipiu, în cadrul căruia, studenţii Facultăţii de Arhitectură şi Construcţi din Oradea a obţinut locul III. Autorii proiectului premiat - "Amenajarea spaţiului public şi reconversia funcţională a fondului construit" - sunt studenţii (anul III) Dalya Coloman, Hagiu Adrian şi Fenesi Ferencz, un alt proiect fiind propus de studentul Cosmin Falub. Premiul I a fost adjudecat de Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" - Bucureşti. Participanţii la Tabăra orădeană au vizitat Cetatea Oradea, iar arhitectul-şef al municipiului Oradea, drd. Andrei Luncan, le-a prezentat acestora municipiul Oradea şi prevederile planului urbanistic general. * "Vedetele" tematice: Cetatea Oradea şi Crişul Repede La Facultatea de Arhitectură şi Construcţii a Universităţii Oradea, am discutat cu unul dintre premiaţii de la Mediaş, stud. arh. Dalya Coloman, care ne-a spus că în această săptămână (7-14 iulie), se desfăşoară Concursul de idei naţional, cu două teme: 1) Punerea în valoare a zonei exterioare a Cetăţii Oradea şi 2) Amenajarea unui tronson în zone riverane Crişului Repede, de la Podul CFR, până la Podul de pontoane. Protagonişii "ideatici" compun 10 echipe de studenţi arhitecţi din centrele universitare Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Oradea. Predarea proiectelor se va face astăzi, 11 iulie, iar după jurizare - tot în holul Primăriei Oradea -, va putea fi vizionată (între 14-21 iulie) expoziţia cu proiectele şi machetele premianţilor.