Centrul Raţiu pentru Democraţie din Turda, în parteneriat cu Compartimentul de analiză şi prevenire a criminalităţii din cadrul IPJ Bihor au desfăşurat ieri o acţiune legată de prevenirea traficului de persoane. Evenimentul a avut loc în Sala Mare a IPJ Bihor, fiind dedicat redactorilor şcolari.

La acţiune au participat elevi de liceu din Oradea şi din judeţ, membri ai unor publicaţii şi reviste şcolare. Au fost prezenţi 18 liceenii de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu", Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida", Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu", Colegiul Economic „Partenie Cosma", Colegiul Tehnic din Vadu Crişului, Liceul Teoretic „Petofi Sandor" din Săcueni, Colegiul Naţional „Octavian Goga" din Marghita. "Micii jurnalişti au vizionat un film educativ, care a avut ca temă traficul de persoane, urmat de un atelier de lucru în care viitorii jurnalişti au învăţat despre structura unui articol pentru presa scrisă şi pentru cea online; modalităţi de abordare a unui articol pe o temă socială; ce este traficul de persoane, care este amploarea sa şi care sunt cauzele; cum pot să se implice împotriva traficului de persoane; cum pot să folosească abilităţile de scriere a unui articol pentru prevenirea traficului", a precizat Graţiela Angheluş, reprezentanta Fundaţiei Raţiu pentru Democraţie. La sârşitul atelierului de lucru, plecând de la cunoştinţele asimilate în cadrul acestuia, fiecare elev participant a trebuit să redacteze un articol având ca temă prevenirea traficului de persoane.

„Acţiunea Centrului Raţiu pentru Democraţie face parte din cadrul unui proiect preventiv care se derulează în această perioadă (august - octombrie) şi care se adresează elevilor de liceu din Bihor, dar este totodată şi un preambul la Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane - 18 octombrie", a mai spus reprezentantul fundaţiei.