Tratat de literatură universală și comparată - Volumul V, Realismul
Recent, la Editura Universității din Oradea, a apărut cartea Tratat de literatură universală și comparată, volumul V, Realismul, sub coordonarea profesorului univ. dr. Paul Magheru. Este al doilea Tratat de literatură universală și comparată din țara noastră, după cel al profesorului Ovidiu Drimba, apărut în 1968, deci în urmă cu 56 de ani, cu avantajul că noul Tratat prezintă inclusiv Modernismul și Postmodernismul până astăzi. Materia volumului este organizată pe șapte capitole, plus o Bibliografie selectivă. Primele două capitole dau o definiție a realismului, care nu putea fi decât lexicografică, și prezintă principalele manifeste artistice ale acestui curent literar de la a doua jumătate a secolului XIX și începutul secolului XX. Următoarele cinci capitole fac o incursiune în literatura realismului francez, englez, german, școala naturală sau realismul rus, realismul în alte țări (Norvegia, Polonia, America, România). De menționat că naturalismul, inclusiv cel francez cu șeful mișcării acesteia, Émile Zola, este încadrat în curentul realist. Naturalismul este considerat doar o formă radicală, exagerată de realism. Pornind de la premisa că orice operă literară, inclusiv cele realiste, cu pretenția de maximă obiectivitate, sunt scrise virtual la persoana I, autorii Tratatului oferă întâi scurte date bio-bibliografice ale autorilor, după care se analizează principalele lor scrieri. Apreciem că acest Tratat este de mare actualitate și utilitate pentru toți cei interesați de istoria și evoluția în plan comparativ a literaturilor lumii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.