Azi, 9 decembrie 2010, de la ora 10.00, în Aula Magna a Universităţii din Oradea, are loc ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Vasile Puşcaş, fostul negociator şef al României pentru integrarea în Uniunea Europeană. Evenimentul va fi moderat de secretarul ştiinţific al Senatului, prof. univ. dr. Sorin Curilă.

"În cadru festiv, Universitatea din Oradea doreşte să finalizeze un ciclu de ceremonii organizat pentru stabilirea unui mare număr de titluri de Doctor Honoris Causa. La propunerea Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, mâine (n.r. - azi) vom acorda acest titlu prof. univ. dr. Vasile Puşcaş", a declarat decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, prof. univ. dr. Lia Pop, cea care, de altfel, va da citire Laudatio în onoarea fostului negociator-şef al României cu Uniunea Europeană. Lia Pop a menţionat că evenimentul are loc la şase ani după încheierea, cu succes, a negocierilor. După ceremonie, invitatul va vizita sălile Bibliotecii Universităţii din Oradea.

Acesta este cel de-a 22-lea titlu de Doctor Hohoris Causa acordat, în acest an, de Universitatea din Oradea. "Deoarece în acest an se împlinesc 230 de ani de învăţământ academic la Oradea, titlurile acordate sunt mai multe decât de obicei. Printre cei pe care au primit această distincţie se numără Andrei Marga, Jacques Rogge, Patriarhul Daniel, Mugur Isărescu sau Nicolae Manolescu. Toţi aceştia sunt ambasadori ai Universităţii din Oradea şi ai Oradiei", susţine rectorul UO, Cornel Antal.