Un nou val de "epurări politice" în învăţământul bihorean - Metehne vechi, şefii lor
Depolitizarea învăţământului rămâne doar un slogan electoral fără valoare practică. La fiecare schimbare de regim se schimbă şefia la Inspectoratele Şcolare, apoi urmează maziliri de directori. După ce anul trecut mulţi dintre directori au fost schimbaţi pentru că nu au aveau carnet de partid potrivit ori simpatiile politice valabile, săptămână aceasta a urmat al doilea val de epurări.
Înlocuiri la Gojdu şi Eminescu
Inspectorul general Daniel Negrean a supervizat o nouă schimbare de directori, pe deja celebra "delegare în interesul învăţământului", cu oamenii agreaţi de partidele aflate la putere. Deoarece nu se organizează concurs, aşa cum cere Legea Educaţiei, singurul lucru care te poate face peste noapte director este carnetul de membru de partid. Aşa a fost pe vremea PDL-ului, aşa este şi în vremea USL-ului. Anul trecut, şefii PNL Bihor erau nemulţumiţi de prestaţia lui Daniel Negrean pentru că nu a fost în stare să impună în şcoli directorii pe care îi voia partidul, motiv pentru care se gândeau serios să îl înlocuiască. Totuşi, presiunile s-au concretizat în parte, în 2012 fiind trecuţi pe linie moartă mai mulţi directori pentru a căror debarcare nu s-au furnizat explicaţii pertinente. Nu s-au produs schimbări însă în cele două bastioane ale sistemului şcolar orădean, Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" şi Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu". În această toamnă însă au fost înlocuiţi ambii directori: Maria Oniţa şi Viorel Mititean.
Schimbări masive
Nu mai puţin de 14 directori şi 15 directori adjuncţi au fost înlocuiţi, inspectorul şef Daniel Negrean propunând Ministerului Educaţiei neacordarea detaşării lor în interesul învăţământului. Motivele oficiale ale înlocuirii lor au fost pensionările, motivele medicale sau personale şi managementul defectuos. În realitate, conform surselor Crişanei, majoritatea directorilor au fost înlocuiţi fie pe criterii politice, fie în baza unor datorii mai vechi sau pe bază de prietenii. Au fost schimbaţi directorul Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu", Viorel Mititean, în locul acestuia fiind pusă fosta directoare adjunctă Liana Bako. Profesoara Maria Oniţa, directoarea Colegiului Naţional "Mihai Eminescu", a ieşit la pensie, în locul ei fiind pusă Ioana Codreanu; directorul Colegiului Tehnic "Andrei Şaguna", Antiana Man a fost înlocuită de Răzvan Vonea, de la Colegiul Economic "Partenie Cosma", iar la Liceul Baptist, Constantin Buleandră a fost înlocuit cu Iosif Curta. Fostul director de la Gojdu, Viorel Mititean, nu a putu fi contactat de reporterul Crişanei pentru a oferi un punct de vedere. Schimbarea lui este surprinzătoare cu atât mai mult cu cât, în urmă cu câteva luni, fiul inspectorului general Daniel Negrean, elev la Gojdu, a fost implicat într-un scandal cu tentă sexuală şi pe care directorul Mititean l-a acoperit cât a putut. Directoarea de la Colegiul "Mihai Eminescu", Maria Oniţa, a declarat sec: "Am împlinit 59 de ani, aşa că am intrat în pensie. Am avut delegare până pe 31 august, iar din 1 septembrie, conform grilei, m-am pensionat". Aceeaşi explicaţie a avut-o şi Daniel Negrean, care, după ce iniţial a invitat reporterul Crişanei în birou pentru a discuta despre schimbări, a răspuns în doi peri de pe holul Inspectoratului Şcolar Judeţean. "Mititean a fost înlocuit pentru că a considerat că nu mai doreşte să continue, a avut o perioadă dificilă la conducerea Colegiului, instituţia era în plină reabilitare şi a văzut că noua echipă managerială o susţine pe doamna Bako. Doamna Oniţa s-a pensionat", a spus Negrean care, atunci când i s-a amintit că Maria Oniţa ar mai fi putut rămâne director încă doi ani, conform legii, a replicat: "Asta este problema dânsei. Nu şi-a cerut prelungirea calităţii de profesor, în consecinţă, nu mai este titular". Conform unor surse din interiorul Inspectoratului, Daniel Negrean s-a dat peste cap pentru a o impune la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" pe fosta lui colegă de la Colegiul Economic "Partenie Cosma", prof. Livia Muntean, simpatizantă liberală. "Dacă ar fi pus-o directoare la Eminescu pe Livia Muntean, ar fi ieşit scandal. Probabil profesorii ar fi ieşit în stradă şi ar fi chemat presa. Oricum, pentru schimbările făcute, în tot judeţul este nemulţumire generală. Este îngrozitor ce se întâmplă. În sistemul de învăţământ din Bihor nu mai contează valoarea, pregătirea, diplomele sau cărţile citite. Tot ceea ce contează este politicul", ne-a declarat sursa din ISJ, care ne-a rugat să nu-i precizăm numele.
Carte importanta!
cum ponta numai face multi pureci prin politica, iar crin va ajunge probabil sus, avem toate sansele de un nou inspector general, cu alte orientari politice, deci alti directori pe la scoli. pe langa directorii schimbati acum, mai adunati-i pe cei de la Ady si Liecul de Arte, plus diversi angajati instalati pe posturi nedidactice. domnul acesta negrean e prea frustrat, ar trebui sa-l schimbam prin vot direct de la bucuresti. e simplu.
nu stiu cum este persoana pe care o etichetezi in felul in care ai facut-o, insa, ceea ce ai scris despre alt om vorbeste mai degraba despre TINE, cu atat mai mult cu cat te complaci in anonimat
Pe prefacuta de Livia Muntean o cred in stare de orice pentru a ajunge director. Acuma i-au cam taiat elanul.
Fara mizerii, sunteti dascali, de ce acceptati sa fiti manipulati. In loc de asa pozitie dati dovada de discernamant. Nu uitati ca sunteti cei care creionati personalitati si sunteti raspunzatori....!In loc sa va improscati cu noroi mai bine luati ATITUDINE, pentru ca in EDUCATIE sa se schimbe ceva...Abordand problema in acest mod, deschideti cale libera mediocrilor care acced la decizii in numele vostru. Fiti voi insiva dragi dascali, luati ATITUDINE!!!
se pare ca ti-ai recunoscut simptomele
Se pare ca pe la Emin cam bantuie paranoia.Si incultura.Pt. prima apelati 112.Pt a doua nu cred ca se mai poate face ceva.
cum sa nu fii nobila cand renasti in grupul trandafirilor rosii dar te roade galbenul invidiei si esti verde de rautate?
Probabil ca doamna in cauza se simte nobila de-a dreptul, din moment ce vorbeste la plural.
nu poate dansa sa se linisteasca, nu ati citit ca are banuieli la plural?cand te bantuie atatea incertitudini(banuieli) nu poti sa fii decat nelinistit, asa se poate intampla daca porti doua nume de sfinte iar ce demonstrezi este de alta natura
"sa mai zgirme" ca sa fie linistita Anamaria ;)
Stimate "alt profesor Emin",poate ne spuneţi şi nouă ce înseamnă "a zgurma"? Şi poate ne mai spuneţi şi cum aţi reuşit să ieşiţi din şcoala generală? (Că traseul ascendent până la calitatea de profesor îl bănuim...)
Pai puteati sa scrieti tot ca sa va faceti de ras pana la capat! Oricum sunt arhicunoscute inventiile acarienilor si nu ne mai surprinde nimic! Dar acarienii cu toata modestia lor uita sa se autodescrie si sa se autobarfeasca. Chiar ar fi delicios sa auzim o confesiune. Si n-ar fi iesit nimeni in strada, eventual acarienii sa mai zgurme un pic de praf.
Habar nu aveti cate mi-au mai spus acarienii de pe holul ISJ. Daca as fi scris tot... Cat despre pregatire si profesionalism, le recunosc cu precadere acolo unde sunt dublate de modestie.
Vasilica draga, te caracterizeaza un profesionalism desavarsit...ai drept surse probabil acarienii de pe holurile inspectoratului atunci cand iti concepi articolele de doi bani.Nu scrie tu despre profesori care au o pregatire si o prestanta la care tu nu te poti ridica nici in 1000 de ani.Poti insa invata sa stergi praful,daca tot taratoarele pe care le invoci ti-au oferit tampeniile considerate de tine informatii de inclus in asa zisul articol.Deci...numele care nu trebuie precizat este viermele-acarian...rezultat in urma modificarilor genetice operate asupra bunului simt.
PDL-USL=ACCEASI MIZERIE !!!!! PONTA SI ANTONESCU AU PROMIS "UN ALTFEL DE POLITICA" !! PAROLE, PAROLE !!! POPORUL, DE BUNA CREDINTA INGHITE, DAR PANA CAND ?? SCULELE DE "COLORATURA" SUNT PERPETUU LA CONDUCERE, VORBA UNUI PERSONAJ IN VIATA: "CIOCU' MIC, CA ACUM, NOI SUNTEM LA PUTERE" !! VAI DE BIATA TARA !!!!!!!!!!!!!!!
Dragi colegi si dragi cititori, inca o data va spun sa nu va mai interbati de ce lucrurile merg in invatamant asa cum merg. Avem inca o data dovada
Dar Bako asta de la Gojdu de unde a mai aparut, cand erau atatia profesori cu prestanta in scoala respectiva. Politruci de doi bani!