Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe teme de industrie alimentară
Ieri după-amiază, a debutat la Facultatea de Protecţia Mediului o întâlnire a specialiştilor şi cadrelor didactice din domeniul industriei alimentare. Masa rotundă a fost organizată de Departamentul Ingineria Produselor Alimentare, la întâlnire participând şi membri ai autorităţilor judeţene în domeniul alimentar şi agricol.
Tema reuniunii a fost intitulată „Dezvoltarea carierei specialiştilor din industria alimentară în contextul colaborării la nivelul Uniunii Europene". Cuvântul de deschidere l-a avut directorul Departamentului organizator, şef de lucrări dr. ing. Adrian Timar, după care au urmat prelegerile. Din lucrările prezentate amintim: „Siguranţa alimentelor", dr. Sorin Hodişan, director Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor; „Situaţia agriculturii judeţului Bihor din perspectiva asigurării securităţii alimentare", dr. ing. Nicolae Hodişan, director executiv la Direcţia pentru Agricultură Bihor; „Alimentele, calitatea lor şi protecţia consumatorilor", prezentată de comisarul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor", Traian Bejan; „Alimentele şi sănătatea publică, ing. Ioana Herdălău, inspector DSP; „Grundtvig - Multilateral Project, Green Cultivation Actions", dr. Adrian Timar; „Laborator de cercetare a factorilor de risc pentru agricultură, silvicultură şi mediul înconjurător", director de proiect prof. univ. dr. Vasile Bara; „Burse doctorale pentru creşterea calităţii formării tinerilor cercetători în domeniul agronomic şi al medicinei veterinare", doctorand Simuţ I. Anamaria-Aurelia.



care lector avea pregatire in domeniul industriei alimentare,sau macar experienta in domeniu?