Cabinetul de consiliere al Liceului Don Orione a încheiat un parteneriat cu numeroși specialiști din diferite domenii cu scopul de a organiza o serie de workshop-uri destinate elevilor orionini. În workshopuri sunt abordate diferite domenii importante în dezvoltarea lor personală, de la educația financiară la dezvoltarea socio-emoțională.

 

„Școala în pandemie este o piatră de hotar pentru sistemul de învățământ. În timp ce auzim frecvent „port (sau nu) port mască”, „păstrez distanța fizică”, „măsuri de siguranță”, „școala online” întâlnim și acțiuni care ne demonstrează că școala merge înainte, chiar și cu aceste măsuri de siguranță. Vorbim despre acțiuni care trec dincolo de aceste concepte ale pandemiei, activități care îi fac pe elevi să continue să se dezvolte, să spere la un viitor optimizat, dar mai ales să fie puternici într-un șir de incertitudini”, arată organizatorii.  „Adolescenții de azi, reprezentanți ai generației Z (născuți între anii 1997 - 2012) erau și înaintea pandemiei o provocare pentru sistemul de învățământ românesc. Denumiți de literatura de specialitate ca nativi digitali, vin cu particularități care dacă nu sunt cunoscute și înțelese de către adult (profesor sau părinte) tind să fie considerați problematici, aroganți, prea independenți, sau, metaforic, de pe altă planetă”, mai explică aceștia. O contribuție importantă în dezvoltarea nativilor digital îl are cabinetul de consiliere al Liceului „Don Orione” care a încheiat un parteneriat cu numeroși specialiști din diferite domenii cu scopul de a organiza o serie de workshop-uri destinate elevilor orionini. Parteneriatul În ritm cu Generația Z dorește să ofere un guideline adolescenților de azi, iar pentru acest lucru sunt abordate diferite domenii importante în dezvoltarea personală a lor: orientare în carieră, educație financiară, judiciară, educație pentru cultură, dezvoltare socio-emoțională, optimizare personală, chiar și educație spirituală. (psiholog școlar Ioana Drugaș). „În calitate de psiholog școlar am menirea de a contribui la dezvoltarea elevilor, de a face transferul între nevoia de cunoaștere și sursa validă, sigură din care poate învăța să se dezvolte personal. Aceasta este și ideea de la care a pornit organizarea unui set workshop-urilor susținute de specialiști din diferite domenii” , a declarat Ioana Drugaș. Participarea elevilor la workshopuri este susținută de corpul profesoral al Liceului „Don Orione”, care își dorește să dezvolte în rândul elevilor o atitudine bazată pe frumos, bine și adevăr! (director Stoica Alexandru) „Organizarea acestui an școlar a fost dificilă, provocatoare pentru toți: profesori, părinți, elevi. Dar dincolo de acest lucru am găsit cea mai puternică implicare a tuturor pentru a adapta școala vremii de pandemie. Continuăm să contribuim la creșterea și dezvoltarea acestor tineri, iar acest proiect este una dintre dovezile că mergem înainte!” a declarat Alexandru Stoica, directorul Liceului Don Orione.Abilitățile, cunoștințele și deprinderile urmărite pe parcursul workshop-urilor vor fi însumate într-un Pocket notebook pentru Generația Z, care, după cum ne spun organizatorii, va fi o broșură ce va putea ajunge în format tipărit sau electronic la cât mai mulți adolescenți interesați.