Sala Festivă a Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" a găzduit, ieri, prima ediţie a Zilelor Revistei "Dascălul bihorean". Festivitatea a fost organizată de ISJ Bihor, în colaborare cu Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a Universităţii din Oradea şi Casa Corpului Didactic Bihor. Cu acest prilej a fost lansat şi noul număr al revistei.

La eveniment au participat cadre didactice din învăţământul universitar şi preuniversitar, învăţători, inspectori şcolari, cum ar fi: prof. Dorel Luca - inspectotul şcolar general, Virginia Tiurbe, directorul Casei Corpului Didactic, prof. Violeta Taichiş - inspector de specialitate, Gheorghe Nan - inspector de specialitate, prof. univ. dr. Floare Chipea - decanul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, dar şi o serie de oaspeţi de seamă care au reprezentat judeţele Cluj, Satu Mare şi Bistriţa Năsăud. "Am dorit să marcăm prin acest eveniment importanţa dascălului în formarea personalităţii copiilor, dar şi să punctăm complexitatea acestei meserii care se naşte din complexitatea naturii umane", a specificat Violeta Taichiş - coordonatoarea acestei activităţi. Din cadrul activităţilor nu au lipsit nici programele artistice la care au participat elevi de la mai multe unităţi de învăţământ din judeţ: Şcoala cu clasele I-VIII "Dacia", Şcoala cu clasele I-VIII din Leş, Şcoala cu clasele I-VIII din Bunteşti, Şcoala cu clasele I-VIII "Oltea Doamna", Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu", CN "Iosif Vulcan" etc. Tot în această atmosferă de sărbătoare, cei mai talentaţi elevi care au participat la concursul de pictură şi desene "Primăvara - o pictură parfumată", respectiv la concursul de creaţii literare "Mama - icoana vie a lumii noastre" au fost recompensaţi de organizatori cu premii ce au constat în diplome şi cărţi puse la dispoziţie de sponsori.