Ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, la Liceul Teoretic Lucian Blaga din Oradea, a avut loc o serie de activităţi, în cadrul proiectului de educație ecologică Apa, izvor de sănătate, la care au participat atât elevii din clasele primare cât şi cei de liceu care fac parte din Comitetul Eco al şcolii. Activităţile s-au desfăşurat între orele 10.00 şi 12.00, şi au fost coordonate de profesoarele Felicia Șchiop, Ioana Trempe şi Otilia Filip.

Copiii din clasele primare, care fac parte din Comitetul Eco pe şcoală, au fost primii care au participat la aceste activităţi. Profesoara Felicia Șchiop le-a prezentat, cu acest prilej, un filmuleţ despre apă, le-a vorbit despre importanţa păstrării apei curate şi le-a explicat fenomenul de poluare a acesteia, iar la final, copiii au asistat la un experiment de filtrare a apei. „Scopul acestor activităţi este evidenţierea importanţei apei pentru oameni şi pentru a reaminti cât de periculoasă este absenţa şi poluarea ei. Un alt scop este găsirea de soluţii plauzibile pentru buna gestionare a apei. Motivele pentru care rezervele de apă sunt tot mai scăzute sunt: risipa, seceta şi creşterea populaţiei”, ne-a declarat Felicia Șchiop, profesor coordonator pe şcoală al Programului Eco. În continuare, elevii din clasele de liceu, care fac parte din Comitetul Eco pe şcoală, au participat la o dezbatere de tip masă rotundă pe marginea unor scenarii holistice asupra efectelor generate de poluarea apei. Discuţiile au vizat, totodată, identificarea unor rezolvări plauzibile şi promovarea unor metode ecologice de economisire a apei.

Ziua Mondială a Apei se sărbătorește în fiecare an pe 22 martie. Evenimentul are drept scop atenţionarea opiniei publice despre problemele legate de necesitatea iminentă a protejării apelor și de a evidenţia rolul și îndatoririle celor responsabili de întreținerea, valorificarea și protejarea surselor de apă. Tema anului 2016 este „Water and Jobs” – „Apa şi activităţile umane”. La ora actuală, aproape jumătate din populaţia mondială activă, 1,5 miliarde de persoane, lucrează în diverse sectoare din domeniul apei şi toate activităţile umane depind de apă şi de cei care asigură distribuţia acesteia în condiţii de siguranţă.