Sâmbătă, 5 decembrie, şi-a deschis porţile Târgul Caritabil de Advent, aflat la cea de-a doua ediţie. Zeci de orădeni au vizitat târgul deschis pe platoul din faţa Catedralei Romano-Catolice, iar banii strânşi din vânzare vor fi ultilizaţi pentru a sprijini beneficiarii Asociaţiei Caritas Catolica.
Eveniment
Feeria Dansului, la cea de-a IV-a ediţie - Spectacolul „Fulgi de nea"
Peste 450 de copii, cu vârste între 3 ani şi 18 ani, din Bihor şi alte judeţe din ţară, s-au reunit sâmbătă, 5 decembrie, în Era Pak, în cadrul spectacolului naţional de dans „Fulgi de nea".
- 06 Decembrie 2015
- Citeste
Prima ediţie în Cetatea Oradea - Târgul de Crăciun şi-a deschis porţile
Începând de ieri, până la sfârşitul lunii decembrie, orădenii pot să îşi petreacă timpul liber în nou reabilitata Cetate medievală, căutând cadourile ideale şi participând la diverse evenimente şi activităţi specifice perioadei de Crăciun.
- 04 Decembrie 2015
- Citeste
"Inimi pentru inimi" în Parcul 1 Decembrie - Zeci de copii îndeamnă la toleranţă
Peste 130 de copii din Oradea, comune bihorene, precum şi din judeţele Cluj, Sălaj şi Satu Mare, s-au reunit joi, 3 decembrie, de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, în Parcul 1 Decembrie, în cadrul acţiunii "Inimi pentru inimi", organizată de Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă "Orizont" Oradea.
- 03 Decembrie 2015
- Citeste
1 Decembrie la Oradea - manifestări de Ziua Naţională - Record de participare
Mii de orădeni au ieşit din case, ieri, pentru a participa la manifestările organizate anul acesta cu ocazia Zilei Naţionale a României. Potrivit estimărilor, aproape 20.000 de persoane au luat parte la ceremoniile desfăşurate în Parcul 1 Decembrie, cel mai aşteptat moment fiind parada militară.
- 01 Decembrie 2015
- Citeste
Ziua Națională a României-Manifestări în Parcul 1 Decembrie
Ziua Naţională a României va fi marcată, la Oradea, printr-un ceremonial militar-religios la Statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, urmată de o paradă a personalului şi tehnicii militare.
- 30 Noiembrie 2015
- Citeste
Oradea, îmbrăcată în lumini
La fel ca în anii precedenţi, Parcul 1 Decembrie a fost vineri, 27 noiembrie 2015, la ora 18.00, gazda pornirii oficiale a iluminatului de săbători. Instalațiile au pornit simultan în Parcul 1 Decembrie, pe clădirea Primăriei Oradea, pe strada Republicii şi în Piața Ferdinand.
- 27 Noiembrie 2015
- Citeste
CT "Constantin Brâncuşi", "NU!" violenţei împotriva femeilor
Colegiul Tehnic "Constantin Brâncuşi" a fost gazda unei acţiuni organizate în cadrul Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor. Evenimentul de miercuri a avut scopul conştientizării fenomenului şi identificarea cauzelor şi a metodelor de stopare a violenţei împotriva femeilor.
- 26 Noiembrie 2015
- Citeste
Periplu omagial la monumentele publice din Oradea - Sute de elevi au depus flori ale recunoştinţei
Uniunea "Vatra Românească", Filiala Bihor, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Județului Bihor, a organizat, simultan, un periplu omagial numit "Florile recunoștinței", la 16 monumente de for public din municipiul Oradea, lucrări care eternizează figuri ilustre ale istoriei și culturii neamului românesc.
- 26 Noiembrie 2015
- Citeste
Aproape 14 km de instalații luminoase vor împodobi orașul de Sărbători - Iluminatul festiv va fi pornit vineri
Oradea va fi împodobită pentru Sărbătorile de Iarnă cu 13,5 km de plase luminoase, ghirlande, medalioane și figurine luminoase amplasate pe stâlpi, dar și tuneluri şi fântâni de lumini. Pornirea oficială a iluminatului de sărbători va avea loc vineri, 27 noiembrie a.c., ora 18.00, în Parcul 1 Decembrie.
- 24 Noiembrie 2015
- Citeste


