Tradiţionalele nuieluşe care sunt oferite în ajunul zilei de Moş Nicolae copiilor, mai mult sau mai puţin ascultători, nu mai sunt la mare căutare, locul lor fiind luat de beţe pline de zorzoane.
Eveniment
Parcul 1 Decembrie - Inimi pentru inimi
În jur de 100 de copii de la mai multe şcoli din Oradea au participat, ieri, în jurul orei 12.00, la o activitate dedicată Zilei Internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi. Intitulată "Inimi pentru inimi", acţiunea a avut loc în Parcul 1 Decembrie şi a avut ca scop sensibilizarea orădenilor faţă de persoanele cu handicap.
- 03 Decembrie 2014
- Citeste
Spectacolul care a smuls aplauze în Europa - Copiii, invitaţi să afle "Povestea lui Aladin"
După premiera de succes pe care a avut-o pe scena Teatrului Arcadia, spectacolul "O mie şi una de frontiere (Povestea lui Aladin) s-a jucat în peste 16 locaţii din Belgia, Cehia şi Franţa. Duminică, primul spectacol orădean cu imagini 3D revine pe scena autohtonă, iar prichindeii sunt aşteptaţi la teatru.
- 03 Decembrie 2014
- Citeste
Prima ediţie a Revistei Familia - O monografie la împlinirea a 150 de ani
De Ziua Naţională a României, Muzeul Memorial "Aurel Lazăr" a fost gazda unei lansări de mult aşteptată, monografia primei ediţii a Revistei Familia (1865-1906), autor prof. Iuliana Păcurar.
- 02 Decembrie 2014
- Citeste
Au purtat pe brațe, pe pietonală, - Un tricolor de 25 de metri
Orădenii care locuiesc sau care au trecut ieri, în jurul orei 13.00, pe Corso au fost surprinși să vadă o coloană de tineri îmbrăcați în costume populare, care cântau melodii patriotice și purtau pe brațe un steag tricolor lung de 25 de metri.
- 01 Decembrie 2014
- Citeste
Săptămână dedicată Zilei Naţionale, în judeţ - La mulţi ani, România!
La mulţi ani, România! La mulţi ani Colegiul Tehnic „Unirea"!, acesta a fost sloganul sub care, pe parcursul săptămânii trecute, s-au derulat la colegiul şteian o paletă largă de evenimente menite să evoce Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
- 01 Decembrie 2014
- Citeste
Elevii tincani au sărbătorit - Unirea Transilvaniei cu România
Ziua de 1 Decembrie 1918 marchează bilanţul luptei românilor pentru întregirea statală. În Transilvania, Partidul Naţional Român şi Partidul Social Democrat au procedat la unirea forţelor în vederea luptei comune pentru transformarea în realitate a unui vis, unirea cu Patria Mamă.
- 01 Decembrie 2014
- Citeste
Oradea în straie de sărbătoare - Tricolorul a zâmbit la fiecare colț de stradă
Oradea s-a îmbrăcat în tricolor de Ziua Națională a României. Pe strada Republicii, de la Magazinul Crișul spre Teatrul Regina Maria, oamenii obișnuiți au arborat în jur de 20 de steaguri tricolore creând o atmosferă potrivită cu ceea ce s-a petrecut în centrul orașului, la Statuia lui Mihai Viteazul.
- 01 Decembrie 2014
- Citeste
Spectacol la "Avram Iancu" - Noi vrem să ne unim cu ţara!
O clasă de elevi de la Şcoala Gimnazială "Dimitrie Cantemir" a făcut vineri, la ora 12.30, spectacol la Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu".
- 28 Noiembrie 2014
- Citeste
2.700 de porţii de fasole şi ciolan - Paradă militară de Ziua Naţională
Ziua Naţională a României va fi marcată la Oradea printr-un ceremonial militar religios la statuia lui Mihai Viteazul, urmat de o paradă militară cu personal şi tehnică.
- 28 Noiembrie 2014
- Citeste


