8 Martie - sărbătoarea femeilor din toată lumea
Ziua Internaţională a Femeii a evoluat de la dorinţa femeilor muncitoare de dobândire a unor drepturi la prilej de sărbătorire a feminităţii şi a reprezentantelor sexului frumos, indiferent de religie şi rasă.
Apărută într-o vreme a marilor tulburări sociale, Ziua Internaţională a Femeii s-a ales şi cu moştenirea protestului tradiţional şi a activismului politic.
În anii de dinainte de 1910, multe femei din ţările dezvoltate industrial munceau. Slujbele lor, majoritatea în domeniul textilelor şi al serviciilor casnice, erau supuse discriminării sexuale şi erau plătite mult mai slab decât cele ale bărbaţilor. Au apărut organizaţiile sindicale, iar de aici până la revoltele industriale a fost doar un pas.
În SUA, opresiunea şi discriminarea au făcut ca femeile să devină tot mai implicate în campanii pentru a determina o schimbare. În 1908, 15.000 de femei au protestat la New York, cerând un program de muncă mai scurt, salarii mai bune şi drept de vot.
Un an mai târziu, în urma unei declaraţii a Partidului Socialist din America, prima Zi Naţională a Femeii a fost sărbătorită în Statele Unite ale Americii pe 28 februarie.
Femeile americane au continuat să marcheze această sărbătoare în ultima duminică din februarie până în 1913.
În 1910, Clara Zetkin, lidera organizaţiei femeilor din Partidul Social Democrat din Germania, a adus în discuţie ideea de a stabili o Zi Internaţională a Femeii, o sărbătoare care să fie marcată în aceeaşi zi în toate ţările, în sprijinul luptei femeilor pentru drepturile lor. Propunerea a fost aprobată în unanimitate.
Astfel, pe 19 martie 1911 a fost sărbătorită prima Zi Internaţională a Femeii, în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia. Peste un milion de femei şi bărbaţi au participat în această zi la manifestaţii pentru ca femeilor să li se acorde drepturi legate de muncă, dreptul la vot, educaţie şi de a deţine funcţii publice.
La mai puţin de o săptămână, pe 25 martie 1911, a izbucnit un incendiu de la fabrica de textile Triangle Shirtwaist, din New York, în care au murit peste 140 de femei, multe dintre ele fiind imigrante de origine evreiască sau italiană şi având vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani. Acest accident a atras atenţia asupra condiţiilor de muncă şi a dus la îmbunătăţirea legislaţiei americane în domeniu.
Înainte de Primul Război Mondial, în timpul campaniilor pentru pace, rusoaicele au sărbătorit pentru prima dată Ziua Internaţională a Femeii în ultima duminică din februarie 1913. În acelaşi an, după consultări şi discuţii, Ziua Internaţională a Femeii a fost mutată pe data de 8 martie.
În 1914, femeile din întreaga Europă au manifestat împotriva războiului şi pentru solidaritate între femei.
În 1917, în ultima duminică a lunii februarie, femeile din Rusia au declanşat o grevă pentru „pâine şi pace", după ce peste două milioane de soldaţi ruşi şi-au pierdut viaţa în timpul războiului. Această grevă s-a dovedit a fi prima etapă a Revoluţiei bolşevice, iar patru zile mai târziu, ţarul a fost forţat să abdice. Guvernul provizoriu a acordat femeilor dreptul la vot. Greva a început pe 23 februarie după calendarul iulian, ceea ce reprezintă ziua de 8 martie după calendarul gregorian, care este cel mai răspândit.
În urma Revoluţiei din octombrie 1917, bolşevica Alexandra Kollontai l-a convins pe Lenin să oficializeze Ziua Internaţională a Femeii în Uniunea Sovietică. De la apariţia ei în cadrul mişcării socialiste, Ziua Internaţională a Femeii a căpătat tot mai multă recunoaştere de la an la an, ajungând să fie sărbătorită în ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare deopotrivă.
Astfel, 1975 a fost declarat „Anul Internaţional al Femeii" de Organizaţia Naţiunilor Unite. Începând cu acest an, Ziua Internaţională a Femeilor a fost adoptată de multe guverne.
În Iran, în 1982, femeile au recurs la unul dintre cele mai curajoase gesturi ale existenţei lor: şi-au dat la o parte, întreaga zi, vălul care le acoperea faţa.
În 8 martie se obişnuieşte ca bărbaţii să dăruiască flori şi mici cadouri femeilor din viaţa lor.
Google marchează acastă zi print-un filmuleț special https://www.google.com/#cns=0
Comentarii
Nu există nici un comentariu.