Vineri, 11 octombrie, de la ora 17.00, în Amfiteatrul Muzeului Țării Crișurilor, Armand Goșu va susține o conferință cu totul deosebită, intitulată „Războiul din Ucraina și viitorul european al Moldovei”.

 

La doar o săptămână după conferința-dialog susținută în Oradea de scriitoarea Ioana Pârvulescu, în cadrul proiectului cultural „Conferințele Familia”, Revista de cultură Familia și Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, în parteneriat cu Asociația Forumul Bihorean, Muzeul Țării Crișurilor - Complex Muzeal și Librăriile Humanitas, propun orădenilor o nouă întâlnire de excepție, de această dată cu unul dintre cei mai importanți istorici și analiști politici ai Estului european, specialist în evoluțiile din spațiul ex-sovietic, în regimul Putin și, evident, în situația actuală – politică, militară și economică – a Republicii Moldova, Armand Goșu.

Într-un climat propagandistic tot mai încâlcit, la care contribuie nu doar efervescența știrilor false venite, direct sau prin mediere, de la Kremlin, organe de presă, inclusiv românești, politicieni, analiști, așa-zis specialiști în problemele Rusiei sau ale Republicii Moldova, ci și indecizia cancelariilor occidentale și atitudini clar antiucrainiene de peste ocean, Armand Goșu rămâne, indiscutabil, cel mai puternic și onest reper de interpretare a tot ceea ce se petrece în Estul european.

Interesul aparte al acestei conferințe constă și în faptul că ne aflăm cu doar câteva zile înaintea alegerilor prezidențiale din Republica Moldova și, în același timp, a referendumului pentru modificarea Constituției în vederea aderării la Uniunea Europeană (duminică, 20 octombrie).

Înaintea conferinței va fi lansată ediția a II-a adăugită a cărții „Putin împotriva Occidentului. Războiul din Ucraina și noua dezordine mondială” (Editura Polirom, 2024), volum îmbogățit cu mai bine de 150 de pagini de la data primei apariții. Prezentatorul cărții și moderatorul întregului eveniment va fi istoricul Gabriel Moisa. Evenimentul se va încheia printr-un dialog deschis cu publicul prezent și cu o sesiune de autografe.

Intrarea este liberă în limita a 150 de locuri.