Bani pentru Spitalul Judeţean
Prefectul Ilie Bolojan a anunţat că Ministerul Sănătăţii a virat a doua tranşă de bani pentru judeţul Bihor. Astfel, 19 miliarde lei sunt alocaţi pentru reabilitarea Spitalului Judeţean.
În perioada următoare, conducerea Spitalului Judeţean face pregătirile necesare pentru scoaterea la licitaţie a lucrărilor. Acestea se referă, în special, la utilităţi, lifturi, introducerea încălzirii, reparaţii la etajele superioare, la secţia de oncologie şi la cea de dermatologie. La această secţie se are în vedere reducerea numărului de paturi, astfel încât să poată cuprinde şi Ambulatoriul de specialitate. În prima tranşă, Ministerul Sănătăţii a alocat 10 miliarde lei pentru Spitalul de Copii. "Sper ca până la sfârşitul anului să se constate o îmbunătăţire a spaţiilor. De asemenea, conducerile spitalelor trebuie să prezinte priorităţile pe care le au, astfel încât, la sfârşitul anului, să avem toate dotările necesare", a declarat prefectul Ilie Bolojan.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.