Beiuș - Onor la Tricolor, de Ziua Eroilor
Conform unei tradiții seculare, de Înălțarea Domnului, românii prăznuiesc și Ziua Eroilor. La Beiuș, manifestarea dedicată acestei importante sărbători a început la ora 12.00, când întru gloria celor care au căzut luptând sub Tricolor pe câmpurile de bătălie au fost trase clopotele bisericilor din urbe.
La eveniment au participat primarul Gabriel Popa, câțiva consilieri locali, comandantul Unității Militare Beiuș cpt. Ioan Pașcu, lt.col. Alin Stanciu, comandantul Secției de Pompieri Beiuș, plt. Cătălin Lezău, reprezentantul Jandarmeriei, ag. șef adj. Vlad Corbu, din partea Poliției, Speranța, văduva sublocotenentului post-mortem Mihail-Anton Samuilă, Eroul din Afganistan, foști camarazi de-ai acestuia de la Unitatea Militară 02000 Oradea și din Asociația Militarilor Rezerviști Oradea, alte cadre militare active, în rezervă și retragere, reprezentanții subfilialei locale a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, în frunte cu președintele acesteia, Tăsică Bursașiu, Anca Banda, referent la Casa de Cultură din Beiuș, profesori și elevi ai școlilor beiușene.
Ceremonia de la Obeliscul din Cimitirul Eroilor a început cu intonarea Imnului național, după care a fost oficiat un Tedeum în memoria Eroilor Neamului.
Au ținut alocuțiuni despre semnificația și importanța Zilei Eroilor cei doi protopopi, Marian-Vasile Popa (ortodox) și Zorel Zima (greco-catolic), precum și consilierul local Ioan Ojică.
Primarul Gabriel Popa a salutat prezența masivă la eveniment a elevilor și a îndemnat la transmiterea către tineri a cultului eroilor:
„Noi nu cinstim astăzi doar țărâna eroilor, ci opera lor, adică jertfa lor pentru libertatea urmașilor, libertatea noastră. Ei s-au jertfit încredințați că, luptând pentru libertatea, își apără familia, credința, cultura, limba, legea, neamul, patria. […] Pomenirea eroilor este expresia cea mai profundă a cultivării legăturii de iubire fraternă față de aceștia, semnul recunoașterii demnității lor și al respectului față de ei. Pomenirea din neam în neam a celor care s-au jertfit pentru apărarea poporului și a patriei este o adevărată cultură a sufletului românesc care crede, simte și mărturisește că iubirea este mai mare decât moartea. […] Să ne creștem copiii în spiritul cinstirii eroilor noștri și să ne educăm tinerii din pilda dăruirii și demnității lor, pentru că numai așa dăm continuitate slujirii neamului nostru, numai așa veghem la păstrarea libertății noastre, în fine, numai așa are sens să ne adunăm în această sfântă zi, an de an, ca să-i omagiem pe cei de care suntem mândri, pe cei mai buni fii ai neamului românesc.”
În ultima parte a festivității dedicate Zilei Eroilor, participanții la eveniment, mai ales elevii, au depus flori la Obeliscul din Cimitirul Eroilor și pe mormintele bravilor ostași care au dat jertfa supremă în cel de-al Doilea Război Mondial, iar Corul Asociației „Avram Iancu” Beiuș a intonat mai multe cântece patriotice.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.