Timp de două zile, la Oradea, a fost prezent consulul general al Italiei, Francesco Catani. Domnia sa îşi va desfăşura activitatea la Consulatul italian din Timişoara, care va fi inaugurat la sfârşitul acestui an, de unde va coordona problemele comunităţii italiene din Transilvania. Prezenţa lui în oraşul de pe Criş este justificată de faptul că aici există o comunitate puternică de investitori italieni, care, din punct de vedere al numărului de afaceri, ocupă locul întâi. Pe parcursul vizitei, a avut mai multe întâlniri cu reprezentaţi ai autorităţilor judeţene şi locale şi a luat parte la deschiderea "Târgului de bunuri de larg consum". De asemenea, pe ordinea de zi a consulului a fost inclusă şi o consfătuire cu investitorii italieni din Bihor. "Una dintre probleme ridicate de concetăţenii mei a fost complexitatea actelor normative româneşti şi necesitatea eliminării birocraţiei care îngreunează desfăşurarea activităţilor economice în România", ne-a precizat Francesco Catani. În Bihor, comunitatea italiană este formată din aproximativ 400 de persone, majoritatea desfăşurând în această zonă activităţi economice profitabile.