În sala festivă a Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, a avut loc ieri ediția cu numărul 13 a Zilei Voluntarului Caritas, „Uniți pentru comunitate”, prilej cu care au fost premiaţi cei mai activi voluntari ai Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea în anul 2018. Gazdele evenimentului au fost voluntarii Patricia Kăvășdan și Ionuț Tripon.

 

În cadrul galei de premiere au fost acordate 10 premii pentru implicarea în activităţi şi programe, şi premiul „Voluntarul anului 2018”. Astfel, Premiul „Cantina socială” s-a acordat Sandei Miclăuș, care a mărturisit că participarea la activitățile cantinei sociale îi dă o stare de bine. „Am învățat multe lucruri de la oamenii întâlniți acolo. Am conștientizat cât de norocoasă sunt. Revin cu drag întodeauna acolo”, a spus Sanda. În anul 2018, 14 voluntari au realizat 725 de ore de voluntariat la cantina socială.

Premiul „Colecta de Paşti” i-a revenit Andreei Munteanu.

„La Colecte devin un om care face exerciţii de smerenie întru ajutorarea semenilor nevoiaşi. E o experienţă de viaţă prin care am învăţat să ies din zona de confort, pentru a convinge oamenii să dea din puținul sau mai multul lor. Totuşi, din puţin se face mult, și important este să nu renunţăm în a face şi acest puţin”, a mărturisit Andreea. La Colecta de alimente de Paști din anul 2018 s-au implicat 46 de voluntari, care au desfășurat 236 de ore de voluntariat, contribuind la strângerea de alimente pentru cei nevoiași.

Premiul „Colecta de Crăciun” i-a fost acordat lui Nicu Vinter.

„Caritas e motorul care pune lucrurile în mișcare și ne oferă posibilitatea nouă, voluntarilor, să gravităm în jurul activităților umanitare”, a spus Nicu. La tradiționala Colectă de alimente de Crăciun, în anul 2018 s-au implicat 37 de voluntari, care au desfășurat 199 de ore de voluntariat, contribuind la strângerea de alimente.

Premiul „Voluntariat corporatist” a fost acordat, pentru al doilea an consecutiv, companiei Celestica. „Oferim acest premiu pentru încurajarea și facilitarea angajaților de a se implica în activitatea Cantinei Sociale în anul 2018: 19 voluntari au realizat 111 ore de voluntariat în cadrul Cantinei Sociale, în perioada noiembrie-decembrie 2018, iar compania a asigurat masa, zilnic, timp de 10 zile”, a declarat pr. Olimpiu Todorean, preşedintele Asociației Caritas Eparhial Oradea.

Premiul „Prieteni pentru un zâmbet” l-a primit Istvan Balazs. Echipa Prieteni pentru un zâmbet numără 54 de voluntari clovni-doctori activi, care reușesc să îi viziteze pe copiii internați la Spitalul Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu de trei ori pe săptămână. În ultimul an, această echipă dedicată a realizat 862 de ore de voluntariat, aducând zâmbete pe chipul copiilor mici și mari. „Caritas înseamnă pentru mine realizarea unei legături strânse cu oameni de diferite vârste și clase sociale. Experiența asta m-a învățat că în viață este important în ce investești energia și timpul tău”, mărturisește Istvan Balazs.

Premiul „Sprijin administrativ” a fost acordat voluntarelor Doris Pastor și Mălina Arvaș-Popa. În anul 2018, 59 de voluntari au cumulat 832 de ore de voluntariat în activități administrative.

Premiul pentru formarea voluntarilor i-a revenit lui Ionuț Tripon, care a mărturisit că, în Caritas, a avut parte de multe experințe frumoase, a întâlnit oameni deosebiți și a crescut ca individ.

Caritas Eparhial Oradea oferă Premiul special persoanelor care promovează asociația în comunitate și invită și alte persoane să facă voluntariat. De această dată, Premiul special i-a fost acordat lui Carmen Chiș.

Premiul pentru disponibilitate s-a acordat voluntarilor Șerban Baciu și Mihaela Roșca. Pentru Șerban, Caritas înseamnă mai mult decât o simplă activitate de voluntariat, înseamnă familie, prietenie, socializare, un stil de viață, în adevăratul sens al cuvântului, unul pe care dacă alegi să-l trăiești, câștigi niște lucruri pe care nu le întâlnești în altă parte. Mihaela mărturisește că faptele bune și ajutorul oferit oamenilor aflați la nevoie au făcut-o să se simtă împlinită și fericită, la fel ca într-o familie.

Premiul „Cel mai activ voluntar” i-a revenit Andreei Ghercă. „Caritas a fost ca un schimb de experiență. Fiind mulți membri, la fiecare activitate sau ședință aveam ocazia să cunosc pe cineva și să ne împărtășim experiențele. Am avut de învățat de la fiecare voluntar câte ceva”, mărturisește Andreea.

„Voluntarul anului” este un premiu care se acordă în fiecare an pentru timpul, disponibilitatea, diversitatea activităţilor, numărul de ore prestate şi calitatea sprijinului oferit. Pentru anul 2018, premiul i-a fost acordat lui Andrei Horgoș. „Îmi place să îi ajut pe alții, iar Caritas m-a ajutat foarte mult să mă dezvolt”, mărturisește Andrei.

Evenimentul a fost presărat cu momente artistice susţinute de Eduard și Bianca Malița, Maria Baciu și Olimpiu Man.

Alături de voluntari şi invitaţii lor, printre cei prezenți la gala de premiere s-au numărat părintele Mihai Vătămănelu, vicar general al Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de Oradea, și Arina Moș, director executiv al Direcției de Asistență Socială Oradea.

Potrivit asociaţiei, în anul 2018, 145 de voluntari au prestat 3.200 ore în serviciul aproapelui.

Pr. Olimpiu Todorean, preşedintele Asociației, a ținut să aducă mulțumiri directoarei Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, Antonia Monica Nica, pentru că a găzduit evenimentul, lui Alex Cristea, pentru suportul tehnic, precum și tuturor voluntarilor, pentru tot ceea ce au făcut pentru beneficiarii Caritas Eparhial Oradea şi pentru asociaţie în 2018.