Inginerul Alexandru Pop a lansat marţi, 28 februarie, la Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea, volumul „Cuibul ocrotit de foc. Considerații privind pulberăria și arsenalul Cetății Oradea în secolul al XVII-lea, până la cucerirea otomană (1660)”. Studiul relevă faptul că în Cetatea din Oradea a existat o pulberărie, deşi cercetările realizate până în prezent sugerau doar existenţa unor depozite de muniţie, nu a unui atelier de muniţii.

 

Volumul a fost prezentat de dr. Cristina Puşcaş care şi-a început discursul cu câteva consideraţii despre vastele preocupări ale inginerului Alexandru Pop.

„Preocupările autorului au vizat domenii ca istorie, filosofie, religie, dar şi istorie locală. Alexandru Pop a avut o impresionantă activitate în domeniul istoriei, chimiei şi al farmaciei orădene, având şi o importantă colecţie personală de vase farmaceutice”, a spus Cristina Puşcaş. „Cercetările autorului privind istoria Cetăţii Oradea sunt de o mare profunzime. Alexandru Pop scoate la iveală din praful şi pulberea acestor izvoare, care nu au mai fost citite sau au fost ascunse, dovezi importante. Un astfel de document este inventarul militar din 1632, un inventar care a fost studiat şi care stă la baza cercetării lansate astăzi”, a mai spus Cristina Puşcaş.

„Cuibul ocrotit de foc. Considerații privind pulberăria și arsenalul Cetății Oradea în secolul al XVII-lea, până la cucerirea otomană (1660)” subliniază o realitate care nu a mai fost cercetată,  privind pulberăria din Cetatea Oradea. Alexandru Pop demonstrează că aici au existat ateliere de fabricat pulbere, pornind de la faptul că inventarul militar notează existenţa a 7.500 de kilograme de salpetru, materie primă cu care se puteau fabrica 10 tone de pulbere neagră”, a mai subliniat muzeograful.

Cu o modestie remarcabilă, autorul studiului a luat cuvântul, detaşându-se cumva de titulaturi preţioase. „Pasiunea pentru istoria oraşului mi-a fost insuflată de Titus Roşu, profesorul de istorie care, după pensionare, când venea la noi în vizită, ne povestea despre Oradea. Eu mă ocup de istoricul Oradiei mai degrabă ca un amator, nu ca un profesionist”, a spus Alexandru Pop.

Autorul a confirmat că ideea acestui studiu a pornit după ce a citit un inventar militar din anul 1632, care atesta prezenţa în cetate a 7.500 de kilograme de salpetru, cantitate enormă care susţine ideea existenţei unui atelier de fabricat muniţie. În plus, autorul a citit că, pe vremea principelul Transilvaniei Bethlen Gábor, în Ardeal existau 7 turnătorii de tunuri şi 8 pulberării. Nu s-a găsit însă niciun document care să releve care erau oraşele care găzduiau pulberăriile. Rămâne astfel întrebarea dacă Cetatea Oradea a avut una dintre cele 8 pulberării sau dacă în Oradea a fost găzduită cea de a noua.

Volumul lansat marţi seara are şi un capitol dedicat asediului otoman asupra cetăţii. În data de 14 august 1660, după ce turcii aflaseră cum pot goli şanţul cetăţii de apă, neatenţia vicepârcălabului Kürti István provoacă o scânteie şi turnul de pulbere din dreptul Bastionului Roşu sare în aer. De la acest moment Cetatea a mai rezistat asediului doar două săptămâni. Căderea Cetăţii Oradea a fost asemănată, păstrând proporţiile, cu căderea Constantinopolului în 1453. „Istoria se repetă, proporţiile diferă”, a concluzionat Alexandru Pop, autorul care, făcând aluzie la studiile sale, este pregătit să răspundă Divinităţii, la întrebarea „Tu ce ai făcut în lumea asta?” cu „Doi băieţi şi (metaforic) un sistem filosofic”.