Aula Magna a fost ieri, de la ora 12.00, gazda festivității de acordarea a titlului de Doctor Honoris Causa profesorului Dan Octavian Cepraga, de la Universitatea din Padova, la propunerea Centrului de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” și a Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării a Universității din Oradea. 

Festivitatea a fost parte a unei conferințe internaționale la care au participat 50 de istorici de la centre universitare importante, care au prezentat lucrări științifice despre istoria românilor, istorie universală și metode și stiluri de cercetare istorică.

 „Discipol al reputatului filolog şi românist Lorenzo Renzi, Dan Octavian Cepraga s-a format în cadrul renumitei şcoli padovane, pe urmele învăţăturii filologice şi literare a lui Gianfranco Folena, savantul care a reuşit, mai mult decât alţi cercetători italieni, să concilieze o amplă viziune istorică şi comparatistă, cu privire la valorile textului, la aspectele sale lingvistice, stilistice şi retorice. Ultima dimensiune a personalității lui se regăsește în colaborare științifică din anul 2009 cu specialiștii istorici ai UO. Colaborarea s-a concretizat în realizarea de reuniuni științifice pe teme importante abordate interdisciplinar, istorie și filologie, o mai veche direcție de cercetare regăsită în preocupările școlii istorice și filologice clujene interbelice, onorate remarcabil de Sextil Pușcariu, Silviu Dragomir, Constantin Daicoviciu și de alții. La aceste reuniuni au participat încă de la început specialiști de la Universitatea de Stat din Moldova și de la Universitatea Jules Verne din Amiens, semn al unei solidarități intelectuale și amicale remarcabile”, se afirmă în Laudatio.

Lectio Magistralis ținută de Dan Octavian Cepraga, a fost intitulată „Limbă și Națiune: despre importanța traducerilor în procesul modernizării limbii române literare”.

Conferința internațională a fost organizată de Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării a Universității din Oradea alături de Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir”, Universitatea de Stat din Moldova și Università degli Studi di Padova și a început joi, 15 noiembrie.