Unul dintre românii care au cunoscut gustul amar al prigoanei comuniste, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a fost omagiat miercuri, 27 iunie, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor. Evenimentul a avut loc în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Conferinţelor Unirii.

Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor și Episcopia Greco-Catolică Oradea au organizat miercuri, 27 iunie, în holul polivalent al Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor, evenimentul intitulat „Dr. Iuliu Hossu - episcopul Unirii”, ce l-a avut ca invitat pe prof. univ. dr. Marius Bucur, prodecan al Facultăţii de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

În calitate de gazdă, în deschiderea evenimentului a luat cuvântul Ligia Mirişan, managerul Bibliotecii Judeţene Bihor.

Pe 1 decembrie 1918, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, dr. Iuliu Hossu, a citit actul de Unire de la Alba Iulia, pe Câmpul lui Horia, în faţa a 100.000 de români.

„Episcopul greco-catolic de Cluj - Gherla, Iuliu Hossu, a fost una dintre personalitățile importante de la sfârșitul Primul Război Mondial, din mai multe motive: întâi de toate, a fost un ierarh înțelept, care s-a aplecat nu numai asupra credincioșilor, pentru nevoile lor spirituale, ci a edificat și foarte multe instituții sociale și culturale. În egală măsură, a îndemnat la solidaritate socială, la susținerea întregii comunități, confruntată cu vitregiile și dramele pe care le-a provocat războiul. Tot Iuliu Hossu a fost cel care a citit la 1 decembrie 1918 mulțimilor adunate la Marea Adunare Naționale de la Alba Iulia proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României, un moment extrem de important, unic prin semnificația sa. În al doilea rând, destinul său ilustrează de fapt destinul tragic al unei biserici care a fost persecutată în perioada regimului comunist, începând cu 1948. Nu în ultimul rând, se știe că a fost primul cardinal din rândul Bisericii greco-catolice. Așadar, în această triplă ipostază, cred că merită omagiat episcopul, devenit cardinal, Iuliu Hossu”, a declarat, pentru CRIȘANA, prof. dr. Marius Bucur.

Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, a menționat că Iuliu Hossu este, fără îndoială, unul dintre simbolurile Unirii.

„Practic, era episcopul cel mai tânăr la data respectivă şi tocmai pentru acest motiv i s-a dat posibilitatea să citească Declaraţia Unirii, ca răsplată a muncii pe care a făcut-o în pregătirea Unirii, pentru ca apoi comuniştii să îl trimită la închisoare. Dincolo de aceste lucruri, trebuie să interpretăm şi acest fenomen cu închisorile şi toate celelalte într-un timp istoric al Domnului, iar Iuliu Hossu a trăit acest timp pe front în Primul Război Mondial, apoi a jucat un rol important la Marea Unire, a prins Al Doilea Război Mondial şi cedarea Ardealului, când, împreună cu credincioşii lui, mergea, adesea, la catedrala ortodoxă ca să nu se închidă. De asemenea, mai prinde şi timpul persecuţiei, care îi creează o altă aură, aproape de sfânt, pentru că suntem în procesul de beatificare. Tot ceea ce a suferit dânsul a fost, după cum a afirmat el, pentru credinţă, fără niciun gând de răzbunare”, a precizat episcopul Virgil. Preasfinţia Sa a prezentat la finalul conferinţei cele 10 panouri din cadrul expoziţiei deschise cu acest prilej, cu principalele momente din viaţa Cardinalului Iuliu Hossu. În holul polivalent al Bibliotecii a fost deschisă o expoziţie cu panouri aduse de la Episcopia Greco-Catolică din Cluj. 

Pe de altă parte, pentru că azi, 28 iunie, se împlinesc 40 de ani de la trecerea la cele veșnice a episcopului Iuliu Hirțea, dr. Silviu Sana a evocat, ieri, pe scurt, personalitatea ierarhului.

Evenimentul s-a bucurat de prezența Preasfinției Sale Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, alături de vicarul general, Călin Bot.

Conferința a fost organizată în parteneriat cu Muzeul Orașului Oradea - Complex Cultural, Muzeul Țării Crișurilor - Complex Muzeal, Facultatea de Istorie și Relații Internaționale din cadrul Universității Oradea, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Oradea (UBB), Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea și Seminarul Teologic Greco-Catolic Sf. Trei Ierarhi Oradea.