S-a lăsat cortina peste ediția din acest an a Festivalului Medieval al Cetății Oradea, un eveniment de succes care a reunit, timp de trei zile, în orașul de pe Crișul Repede, cavaleri, domnițe, menestreli, meșteri, dar și unii dintre cei mai apreciați artiști români.

 

Phoenix, 55 de ani de la înființare

Seria de concerte a debutat, vineri seara, în compania legendarei trupe Phoenix, care a sărbătorit 55 de ani de la înființare. Chiar dacă din vechea „gardă” a mai rămas doar Nicu Covaci, orădenii care au crescut cu muzica trupei Phoenix „în sânge” au umplut, până la refuz, Cetatea Oradea, pentru a se bucura de muzica idolilor lor.

„Fată verde”, „În umbra marelui URSS” sau „Nunta” au fost doar câteva dintre piesele care au electrizat publicul, fie că vorbim de tineri cu plete în vânt sau de cei trecuți de prima tinerețe, cu toții au savurat la maximum evenimentul. Un aspect mai puțin cunoscut a fost dezvăluit celor prezenți de Nicu Covaci, care i-a anunțat că în trupă cântă și orădeanul Vladi Săteanu, basist, apreciat pentru evoluția sa anterioară în alte trupe de gen, precum Hotel FM sau Sarmalele Reci.

Emoționantă a fost și partea în care solistul de la „Celelalte Cuvinte”, orădeanul Călin Pop a cântat atât vocal, cât și la flaut, dar și solourile de chitară susținute de Dan Andrei Aldea. Pe tot parcursul concertului, oamenii au cântat alături de artiștii lor preferați, răsplătindu-i, la final, cu aplauze binemeritate.

 

Emoție și bună dispoziție, cu Ada și Alex

Seria concertelor a continuat sâmbătă seara, în compania Adei Milea și a lui Alex Bălănescu, care au creat o atmosferă veselă, datorită textelor amuzante, generând emoție și bună dispoziție printre fanii lor. Din păcate, vremea le-a cam dat de furcă artiștilor, care s-au văzut nevoiți, la un moment dat, să întrerupă concertul din cauza ploii. Chiar și așa, momentul prezentat de ei în festival a fost unul special, fiind apreciat ca atare.

Ada Milea este o artistă radicală, interpret şi compozitor, apreciată atât pentru compoziţiile sale revoluţionare, cât şi pentru coloanele sonore ale unor renumite piese de teatru. Alexander Bălănescu, lider al celebrului Bălănescu Quartet, este unul dintre cei mai vizionari şi inovatori violonişti ai momentului şi, totodată, un compozitor prolific, cu un repertoriu bogat concentrat pe muzică contemporană.

Trupa Vama a reunit, apoi, la scena din Cetate, sute de spectatori, dintre care majoritatea au fost adolescenți, familiarizați cu textele melodiilor, dar și familii cu copii mici și bunici.

Chiar dacă din concertul lor nu au lipsit piesele în limba engleză, care se vor regăsi pe noul album al trupei, tot melodiile mai vechi, cu care Chirilă a făcut furori de-alungul anilor, au rămas și acum cele mai apreciate, „Perfect fără tine” sau „Am doar 18 ani” fiind doar câteva dintre piesele fredonate la unison de toți cei prezenți.

 

Luptele medievale au întregit atmosfera

După concerte, în Cetate, au fost organizate spectacole cu foc, care au fost prezentate de trupa Hypnosis în curtea Cetății, fiind deosebit de spectaculoase.

Duminică, 9 iulie, în ultima zi a festivalului, au concertat pe scena din Cetate cei de la trupa „Subcarpați”.

De asemenea, în fiecare seară, au avut loc lupte medievale, acestea fiind elemente inedite care au completat programul ediției din acest an a festivalului, iar vineri și sâmbătă dimineața, Asociația Red Point Oradea a organizat, gratuit, lecții de tir, în spatele Corpului H, pentru cei pasionați de acest sport.

Tot în cadrul festivalului, au avut loc demonstrații de meșteșuguri și un mic târg de meșteșuguri populare, unde vizitatorii au avut ocazia să vadă cum se confecționează produsele artizanale, putând chiar să le achiziționeze. Tot aici, s-au desfășurat ateliere pentru copii, unde cei mici au putut învăța diferite meșteșuguri: cioplit în lemn, modelare în lut, croșetat, pielărie, olărit, broderie, pictură pe mobilă sau împâslit.

Să nu uităm că atracția acestei ediții au fost de departe cei 200 de actori costumați în straie medievale, care au însuflețit curtea Palatului Princiar cu corturi, iurte, ateliere de fierărie și alte activități specifice unui târg în Evul Mediu. Toate trupele care au fost prezente în curtea palatului au avut zilnic momente dedicate interacțiunii cu publicul, de la dresură cu păsări de pradă, până la expoziții de arme sau meșteșuguri medievale.

De asemenea, au avut loc expoziții de reproduceri arheologice din cultura autohtonă, greacă, egipteană, precolumbiană și indiană, care au fost oferite de către Asociația Noua Acropolă.

Trăgând linie și analizând, am putea spune că ediția din acest an a fost o reușită, evenimentul fiind organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune cu sprijinul Primăriei Oradea și a Cetății Oradea.