După Centenarul Marii Uniri din 1918, în anul acesta sărbătorim Centenarul mai multor instituții sau evenimente care au urmat și au fost posibile datorită întregirii noastre naționale. Astfel, la 15 iunie 1919, ia ființă la Oradea primul liceu românesc cu numele generosului mecena și patriot român Emanuil Gojdu. Cu numai opt zile mai târziu, la 23 iunie 1919, se înființează Liceul de fete „Oltea Doamna”, un fel de „soră” a Liceului de băieți „Emanuil Gojdu”. Cursurile Liceului de fete vor începe însă numai la 19 octombrie 1919, datorită unor reparații la clădirile internatului.

De fapt, numele primului Liceu Gojdu era Școala normală de băieți, completat de Școala normală pentru fete, numele de Liceu de fete „Oltea Doamna” fiind atribuit din 1921. Fetele separate de băieți învățau aici cum se gospodărește casa, cum se cresc și se educă copiii, cum trebuiesc păstrate tradițiile populare locale și naționale. Majoritatea elevelor erau de religie ortodoxă și israelită, urmată de cea greco-catolică. Absolvente de atunci au lăsat mărturie că, pentru a evita orice discriminare s-a introdus uniforma obligatorie, formată dintr-un sarafan bleumarin peste o bluză albastră, cu însemnele liceului și numărul de ordine pe mânecă.

Primul director al Liceului de fete „Oltea Doamna” a fost profesorul polivalent, cu studii superioare în teologie, filozofie, științe naturale, Paul Voștinariu, născut în 1886, la Lugașu de Jos, între Oradea și Aleșd, un om elevat, practic, inovator, ingenios în situații dificile. Ne amintim că tot la Lugașu de Jos a lucrat ca învățător părintele fraților Vladimir, Ovidiu și Lucian Drimba. Ovidiu Drimba mi-a fost profesor de literatură universală la București, iar Lucian, coleg mai în vârstă la Universitatea din Oradea. Ovidiu Drimba își doarme somnul de veci alături de devotata sa soție, doctoriță de meserie, în cimitirul din curtea Bisericii Ortodoxe din Lugașu de Jos. Mai aproape de noi, Școala Gimnazială „Oltea Doamna” a fost condusă cu rezultate progresive de profesorii Lazăr Pantea și Mircea Mitran. În prezent, cele trei cicluri ale școlii, preșcolar, primar și gimnazial, numără 37 de clase, 975 de elevi și 75 de cadre didactice. În așteptarea unei monografii migălos, științific elaborate, dorim conducerii școlii de astăzi, doamnei director Florica Muscă, tuturor elevilor și profesorilor noi succese în păstrarea și sporirea prestigiului de care s-a bucurat și se bucură Școala Gimnazială „Oltea Doamna”.

Navigând pe valurile istoriei, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, instituția s-a mutat la Beiuș. În urma Dictatului de la Viena, între 1940-1945, în localul școlii a funcționat Liceul de Fete „Szilagy Erzsebet”. După eliberare, din august 1945, școala își reia activitatea la Oradea sub vechea denumire a Liceului de fete „Oltea Doamna”. După reforma învățământului din 1948, va funcționa sub titulatura „Școala Medie nr. 2”, iar de la 1 septembire 1959, clasele gimnaziale au rămas în sediul propriu sub denumirea de Școala generală nr. 4, iar clasele superioare s-au unificat cu Liceul nr. 4, actualul Colegiu Național „Mihai Eminescu”. După 1990, Școala generală nr. 4 devine Școala Gimnazială „Oltea Doamna”. Denumirea de astăzi ni se pare mai potrivită, dacă avem în vedere înțelesul genuin, primar, inițial al termenilor. GIMNAZIU etimologic provine de la grecescul gymnasion și face parte din aceeași familie de cuvinte cu GIMNASTICĂ, în greaca veche gymnastike, de la gymnos (dezbrăcat, pregătit pentru sport). În antichitate, gimnaziu se numea locul public pentru exerciții atletice ori arta de a face exerciții fizice sau gimnastică. Liceu, în aceeași ordine de idei, provine tot din greaca veche, lykeion, numele unei grădini publice din Atena, unde Aristotel ținea lecții de filozofie tinerilor care se pregăteau pentru viața publică, politică. Platon, profesorul lui Aristotel, își ținea cursurile peripatetizând, plimbându-se prin grădina lui Akademos din Atena, de unde numele de Academie. Alexandru Macedon, unul dintre liceenii lui Aristotel și creatorul celui mai mare imperiu al timpului, după victoria împotriva persanului Darius, întrebat ce-l mână la atâtea cotropiri, ar fi răspuns că Aristotel i-a învățat că orice cucerire înseamnă cunoaștere. Civilizația elenistică ce i-a urmat, de la Babilon la Egipt, a dovedit acest lucru. Este adevărat, și Eclesiastul confirmă că unde este multă înțelepciune este și multă suferință (1 :2), dar cu toate acestea n-aș da niciodată nefericirea deșteptului pe fericirea prostului. Cunoașterea, știința, informația înseamnă putere. Păcat că multă vreme Moldova și Țara Românească au fost cotropite de turci, măcar Transilvania și Bucovina au fost anexate de un Imperiu civilizat, mai luminos.

Doritorii de informații suplimentare pot citi cel puțin scrierile istorice ale lui Ion Neculce (O samă de cuvinte), Dimitrie Cantemie (Descriptio Moldaviae) sau legenda lui Dimitrie Bolintineanu, Muma lui Ștefan cel Mare. După înfrângerea de lângă Războieni sau Valea Albă, aproape de Târgu Neamț, de către armata turcească, Ștefan cel Mare se retrage la Cetatea Neamț, dar Oltea Doamna, mama domnitorului, încrezătoare în fiul său îl îndeamnă să se reîntoarcă în cuvinte devenite celebre:

„Du-te la oștire! Pentru țară mori!

Și-ți va fi mormântul coronat cu flori!”.  Ștefan își adună oastea risipită de prin văi și „Dușamnii zdrobiți / Cad ca niște spice, de securi loviți”.  Oltea Doamna, după ce s-a călugărit sub numele de Maria, își doarme somnul de veci în mănăstirea Probota, nu departe de Putna, unde se odihnește pentru veșnicie Ștefan cel Mare și Sfânt.

Am aflat din presa locală că la aniversarea Centenarului Școlii gimnaziale „Oltea Doamna”, de vineri, 18 octombrie, alături de alți invitați va participa și o absolventă de prestigiu a Liceului de fete de atunci, Ana Blandiana, scriitoare și model de comportament civic și politic civilizat. Am cunoscut-o pe Ana Blandiana, in illo tempore, cum spunea Mircea Eliade, în companii selecte, Traian Blajovici, Alexandru Andrițoiu, Radu Enescu, Ion Zamfirescu, Lucian Bolcaș. Mi-a prezentat-o și pe mămica dumneaei, Otilia Coman, care locuia într-un bloc de pe Bulevardul 1 Mai, azi General Averescu, vis-à-vis de Hotelul Dacia de peste Criș. Între timp, Ana Blandiana a devenit și subiectul cursului meu de literatură română, alături de alți scriitori din generația de după relativa liberalizare din 1964. Mă recunoșteam în poeziile sale de condiționare morală a vieții imaculate, în versuri frânte, neomoderniste: „Sunt / asemenea / nisipului clepsidrei / care / poate fi timp / numai / în / cădere” (Condiție).

În Peregrinul transilvan, scriitorul ardelean Ion Codru-Drăgușanu, memorialist, călător, participant la Revoluția de la 1848-1849, scria că „Cine nu-și părăsește locurile natale, nu poate avea ideea de patrie”. Am conștientizat sentimentul național, românesc al propriei ființe, numai după ce am vizitat câteva țări, care nu puteau fi decât socialiste: Bulgaria, Uniunea Sovietică, Ungaria, Cehoslovacia. La Sofia, am participat ca translator al lui Ion Iliescu la Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților din 1968. În Uniunea Sovietică, la Leningrad, azi Sankt Petersburg, și Moscova,  în 1972, am efectuat trei luni de specilaizare în Poetica formalismului rus. Prin Ungaria treceam spre Cehoslovacia, unde înainte de 1989, am funcționat șapte ani ca lector de limbă, cultură și civilizație română la Universitatea „J. A. Komensky” din Bratislava. Abia după ce am vizitat sau cunoscut aceste țări, am început treptat să-mi descopăr sentimentul național al ființei, să-mi dau seama ce înseamnă a fi român.

Sentimentul european al ființei l-am conștientizat, pot să spun, cu ajutorul Anei Blandiana, după ce am vizitat și eu America. La sfârșitul anului 1973, într-o perioadă favorizată de unele interese ale regimului ceaușist în relațiile cu SUA, soții Romulus Rusan și Ana Blandiana beneficiază de o bursă Fulbright de 140 de zile în America. Experiența dobândită a fost relatată într-o carte de călătorie, unică în felul ei, scrisă de Romulus Rusan, America ogarului cenușiu (după numele autobuzului săracilor și negrilor care călătoreau prin America). Partenera de drumeție, Ana Blandiana, recunoaște și explică în această carte faptul că a avut sentimental european al ființei, că s-a cunoscut mai bine ca româncă din Europa, numai după ce a văzut un alt continent. Cu mult timp după aceea, ca membru supleant al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), din partea Parlamentului României, am participat ca observator la alegerile generale ale președintelui Barack Obama și pentru Congresul SUA din 4 noiembrie 2008. Turnurile gemene din New-York erau încă la pământ, doar statuia Libertății ne privea cu aceeași încredere și speranță în viitor. Am conștientizat și eu atunci, precum odinioară Ana Blandiana, mi-am recunoscut și am trăit sentimentul european al ființei, am vizitat orașe și instituții, pe îndelete Washingtonul și New-Yorkul, dar mi-am zis că n-aș da orașul și țara mea pe niciuna dintre cele mai bune lumi posibile.