La sfârşitul acestei săptămâni, la Oradea, are loc cea de-a treia ediţie Ora Jazz Festival. Evenimentul se va desfășura la Sinagoga Neologă Sion și în Sala de concerte „Enescu - Bartók” a Filarmonicii de Stat Oradea, în 18, 19 şi 20 noiembrie.

Pentru actuala ediție a festivalului, organizatorii au pregătit șase concerte. Trei dintre aceste concerte sunt susținute de muzicieni consacrați, ca celebra violoncelistă germană Anja Lechner, remarcabilul violonist polonez Mateusz Smoczyński și versatilul baterist maghiar Szilárd Banai, cu grupul său Szilárd Banai & Friends. Celelalte trei concerte sunt oferite de tineri muzicieni care au impresionat încă de la primele lor apariții: Maridalen din Norvegia, Dearest Sisters din Suedia și Ariel Bart Trio din Israel.

În seara de sâmbătă, după concerte, orădenii sunt invitați la Afterparty cu Lazy Boys | vinyl jazz set de la ora 22.00 la Moskva Café. La acest afterparty intrarea este liberă.

Programul ORA Jazz Festival 2022

Vineri, 18 noiembrie, ora 19.00, la Filarmonica de Stat, Oradea - Maridalen, din Norvegia (Anders Hefre - saxofon, clarinet, Jonas Kilmork Vemøy - trompetă, Andreas Rødland Haga - contrabass), Szilárd Banai & Friends, din Ungaria (Bakó Krisztina - voce, Miki Birta - chitară, Áron Tálas - pian, Vermes Gábor - bass, Banai Szilárd - baterie).

Sâmbătă, 19 noiembrie, ora 19.00, la Filarmonica de Stat: Dearest Sisters, din Suedia (Ylva Almcrantz - keybords, Andrea Hatanmaa - voce, Joakim Lissmyr - contrabass, Liam Amner - baterie).

Va urma, în aceeași zi, un concert oferit de Ariel Bart Trio, din Israel (Ariel Bart - muzicuță cromatică, Mayu Shviro - violoncel, Moshe Elmakias - pian). Afterparty @ Moskva Café va începe tot sâmbătă, de la ora 22.00, cu Lazy Boys | vinyl jazz set.

Duminică, 20 noiembrie, ora 19.00, la Sinagoga Neologă Sion: Anja Lechner solo - violoncel (Germania); Mateusz Smoczyński solo - vioară (Polonia).

Concertele se vor desfășura vineri și sâmbătă în Sala de concerte „Enescu - Bartók” a Filarmonicii de Stat Oradea (str. Moscovei nr. 5), iar duminică, în Sinagoga Neologă Sion (str. Independenței nr. 22, Oradea), începând cu ora 19.00.

Prețul unui bilet pentru o zi este de 70 lei, iar al abonamentului de 180 lei. Biletele și abonamentele se pot achiziționa online de pe www.bilete.ro sau înaintea începerii primului concert al zilei, de la intrare.