La sediul Ambasadei României din Praga - Expoziția fotografilor orădeni
În aceste zile, la sediul Ambasadei României din Praga, capitala Republicii Cehe, trei artiști fotografi orădeni, Gheorghe Petrila, Ovidiu Gabor și Constantin Demeter, membri ai Asociației „Etno Foto Art”, expun 80 de fotografii documentare privitoare la Valahii din Moravia.
Vernisajul expoziției a avut loc recent, în prezența unui număr mare de vizitatori, români și cehi, atrași de curiozitatea temei: comunitatea valahilor trăitori în Districtul Valasško, Regiunea Moravia, Republica Cehă. Expoziția a fost deschisă de ES doamna ambasador Antoaneta Barta și de Lukaš Spitzer, director adjunct al Muzeului de Istorie din Vsetin. A participat la vernisaj și celebrul profesor universitar dr.doc. Jiří Felix, în vârstă de 95 ani, titularul cursurilor de Limba Română la Catedra de Limbi Străine din cadrul Universității Carolingene din Praga.
Cele 80 de fotografii au fost realizate în vara-toamna anului trecut printr-un proiect cu fonduri nerambursabile de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni București. Caracterul lor este unul documentar, o monografie fotografică ce include biserici, școli, case, anexe gospodărești, animale, plante, ustensile, portrete cu femei, bărbați, copii, tineri, bătrâni, iar accentul fotografilor au fost costumele populare ai acestor valahi din Moravia. Despre această regiune trebuie să spunem că se află în punctul cel mai vestic din Europa al marelui lanț muntos care sunt Munții Carpați. Aceștia sunt cunoscuți pentru că au întinse culmi acoperite cu pajiști cu vegetație pe înălțimile mai mici. Interesul pentru pajiștile alpine ale Carpaților Moraviei se datorează unor cuvinte întâlnite aici, în limbajul locuitorilor din satele montane, dar și denumirilor geografice de aici, cum este vârful Magura și pârâul Magurka. Dintre cuvintele care încă se mai folosesc și sunt considerate regionalisme, în totalitate ele denotă caracterul pastoral, ocupația predilectă ai locuitorilor din zonele împădurite ale Moraviei. La muzeul etnografic din Nový Hrozenkov numele unui vechi exponat de lemn în care se aduna laptele proaspăt muls se numește „geleta”, iar la Muzeul în aer liber al Valahilor din Rožnov pod Radhoštěm, habitatul caselor de lemn au un vădit caracter țărănesc asemănător majorității satelor intramontane din țările carpatine: Slovacia, Polonia, Ucraina, România.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.