Asociația Etno Foto Art, în parteneriat cu Primăria Oradea și Visit Oradea au organizat azi, de la ora 11.00, vernisajul expoziției foto-document: „Povestea cronicarului nepereche al Marii Uniri din 1918 - Samoilă Mârza”.

 

Evenimentul a avut loc în Piaţa Unirii. În cadrul vernisajului, orădenii au putut admira o serie de imagini ale autorului ce transpun o poveste incredibilă, unică, între un periplu vizual inedit.  La eveniment au participat reprezentanți ai Instituției Prefectului județului Bihor și ai Primăriei Oradea. 

Samoilă Mârza a rămas în istorie ca singurul fotograf al evenimentelor de la 1 Decembrie 1918, aparatul fiind cumpărat după ce tatăl lui a vândut o pereche de boi. Proaspăt întors din război, el a parcurs 11 kilometri cu bicicleta și a ajuns din întâmplare ”fotograful Unirii”.

Dintre fotografiile realizate de Samoilă Mârza la 1 Decembrie 1918, șase au fost făcute la Alba Iulia, cu scene de masă și oameni la tribune oficiale.

Trei fotografii au fost obținute în dimineața de 1 Decembrie, cu delegația sa, în satul Galtiu. Samoilă Mârza nu a avut acces în Sala Unirii, locul în care s-a hotărât și semnat actul Marii Uniri, astfel că din acest loc nu există nicio fotografie.

Nici după aproape 100 de ani nu există explicații clare cum de singurele fotografii de la cel mai mare act de voință al tuturor românilor au fost făcute de un tânăr de 32 de ani, venit dintr-un sat de lângă Alba Iulia. Cert este că nici Samoilă Mârza nu știa că el urma să fie singurul ”fotograf al Unirii”.

Pe de o parte, unele surse istorice susțin că fotograful oficial al orașului, Arthur Bach, angajat de către organizatorii Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, ar fi boicotat evenimentul, însă altele arată că el nu a fost contractat deoarece nimeni nu s-a gândit la acest aspect.

Istoricul Muzeului Național al Unirii, Tudor Roșu, a declarat că potrivit unei nepoate a lui Samoilă Mârza, tatăl acestuia a vândut doi boi pentru a-i cumpăra aparatul de fotografiat.

„Cu aparatul respectiv a făcut poze toată viața și a venit cu delegația din satul lui, Galtiu, la Marea Unire, fără să conștientizeze la momentul respectiv că nu este alt om cu aparat de fotografiat. Ulterior află treaba asta și, sigur, după aceea, fotografiile lui primesc o valoare deosebită, fiind singurele de la eveniment”, a spus Tudor Roșu.

La 20 de ani după Marea Unire, Samoilă Mârza a primit un certificat de singur fotograf al Unirii.

„După cum se demonstrează ulterior, nu sunt numai cinci fotografii, sunt mai mult de cinci. E numărul de clișee pe care muzeul le-a achiziționat în anii 1960, direct de la Samoilă Mârza. Celelalte existente probabil s-au distrus (...) Sunt trei fotografii cu scene de masă, unde se vede mulțimea și trei de la tribunele oficiale. Mai sunt încă trei, se pare, cu delegația din satul Galtiu, în Galtiu, chiar în dimineața venirii spre Alba Iulia. la 1 decembrie. Samoilă Mârza mai are cu sfințirea steagului de la Viena, în 14 noiembrie și imediat după Unire are cu intrarea Armatei Române la Alba Iulia în 18 decembrie”, a spus Tudor Roșu.

Potrivit lui Roșu, o parte din fotografii, Samoilă Mârza le-a donat mai multor personalități din politică, între care Iuliu Maniu, Ion I. C. Brătianu sau Regele Ferdinand.

Fotograful Unirii a imortalizat, după 1 decembrie 1918, mai multe evenimente majore din perioada interbelică, între care șantierul unde s-a construit Catedrala Încoronării, vizita Regelui Ferdinand din anul 1919 la Alba Iulia, încoronarea Regelui Ferdinand cu Regina Maria sau manifestările organizate pentru marcarea a 10 ani de la Marea Unire.

În timpul Primului Război Mondial, Mârza a fost încadrat în serviciul topografic şi fotografic al armatei, fiind trimis pe frontul din Italia.

Samoilă Mârza s-a născut la 18 septembrie 1886, în satul Galtiu, comuna Sîntimbru, judeţul Alba, într-o familie de ţărani. La împlinirea vârstei de 7 ani, în anul 1893, este înscris în clasa I a şcolii greco-catolice din parohia Sîntimbru-Galtiu, protopopiatul Alba Iulia, absolvind şase clase primare, după care urmează cursurile a şase clase de liceu la Alba Iulia.

Înainte cu patru zile de 1 Decembrie 1918, Samoilă Mârza s-a întors în satul natal, Galtiu, iar în dimineaţa de 1 Decembrie a pornit şi el spre Alba Iulia, după ce a făcut trei fotografii cu săteni care mergeau la Marea Adunare Naţională.

Fotograful şi-a cărat aparatul cu burduf, trepiedul şi clişeele de sticlă pe bicicletă, pe distanţa de aproape 11 kilometri dintre Galtiu şi Alba Iulia.

În ultimii ani ai vieţii, Samoilă Mârza a trăit în sărăcie, fiind nevoit, în anumite momente, să-şi vândă chiar şi clişeele pe care imortalizase evenimente istorice importante.

Muzeul Naţional al Unirii a reuşit să cumpere, în 1967, de la Samoilă Mârza aparatul folosit pentru a imortaliza evenimentele din 1 Decembrie 1918, dar şi clişeele cu fotografiile de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.

În pofida importanţei istorice a muncii sale, fotograful Samoilă Mârza a trăit mereu aproape de sărăcie, dovadă fiind şi faptul că timp de aproape 60 de ani a folosit acelaşi aparat foto vechi, cu care imortalizase evenimentele de la 1 Decembrie 1918.

Samoilă Mârza este înmormântat în Cimitirul Maieri din Alba Iulia, iar la căpătâiul său este pusă una dintre fotografii Unirii.

În dimineaţa zilei de 1 Decembrie 1918, în sala mare a cazinoului militar s-au adunat cei 1.228 de delegaţi aleşi din toate categoriile sociale şi veniţi de pe întreg cuprinsul pământului transilvan pentru a vota Unirea Transilvaniei cu România.

În cadrul Marii Adunări Naţionale s-a prezentat Rezoluţia de Unire care cuprindea un amplu şi avansat program de reforme democratice care urmau să stea la temelia noului stat. Rezoluţia adoptată de Marea Adunare Naţională, primită cu entuziasm de mulţimea masată pe întinsul platou din spatele cetăţii, a pecetluit Unirea Transilvaniei cu România şi a conturat totodată sensul dezvoltării democratice a societăţii româneşti.

Pe 27 iulie 1990, Parlamentul a decis ca 1 Decembrie să devină Ziua Naţională a României.