Palatul Episcopal greco-catolic din Oradea - Ziua Porților Deschise
În zi sfântă de sărbătoare, Palatul Episcopal greco-catolic din Oradea și-a deschis vineri, 25 martie, porțile pentru orădeni.
„Chiar dacă, după incendiul care a devastat edificiul în 25 august 2018, interiorul Palatului este încă în suferinţă, Episcopia Greco-Catolică doreşte să iniţieze o serie de evenimente culturale în fiecare dată de 25 a lunilor care urmează. Ciclul manifestărilor se va încheia în 25 august, cu un concert caritabil”, au transmis reprezentanții episcopiei, printr-un comunicat de presă.
Într-o atmosferă de sărbătoare, doritorii au putut vizita câteva încăperi din palat (ghidați de echipa de organizatori), au putut face donații în scopul susținerii lucrărilor de reabilitare interioare. Au putut primi, în schimb, fragmente din vitraliul care lumina foaierul de marmură și care sunt, practic, singurele mărturii accesibile oricui din incendiul din 25 august 2018. Aceste fragmente au fost însoțite de o ilustrată prezentând, pe jumătate, clădirea de dinainte de incendiu, pe de altă parte, marcată sugestiv în gri, imaginea de după incendiu. O scurtă descriere a edificiului și a evenimentelor care au avut loc a însoțit fragmentul de sticlă. Albumul Palatul Episcopal Greco-Catolic – Oameni. Istorie. Credință a făcut și el parte din oferta organizatorilor.
Elevi de la liceele orădene (Colegiul Național Emanuil Gojdu, Liceul Don Orione, Liceul Ady Endre și Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu) s-au numărat printre vizitatori. O clasă de elevi, de clasa a doua, din sistemul alternativ de învățământ step by step, a fost prezentă și, spre uimirea celor prezenți, a învățat, văzând, ce înseamnă un blazon episcopal (de pe portalul de la intrarea în Palat) și ce înseamnă Per Crucem ad Lucem (Prin Cruce spre Lumină), care a fost deviza episcopului ctitor, Demetriu Radu.
„Mulțumim tuturor celor care au dăruit din puținul lor pentru o contribui la restaurarea interioarelor Palatului Episcopal Greco-Catolic din Oradea, reper al românității din toate timpurile, citadelă a promovării culturii și învățământului românesc. Donațiile au însumat 7000 de lei”, au menționat reprezentanții episcopiei.
Echipa care a fost prezentă la acest eveniment, desfășurat cu binecuvântarea Preasfinției Sale Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, este formată din Eugen Ivuț, Ramona Dragoș, Ovidiu Lazăr, Pr. Popa Paul, Laura Ologu, Igor, Natalia, Olena (din Ucraina), Monica Domuța, Sebastian Domuța, Dragoș Tomescu, Cristea Alexandru, Cosmin Ivuț, Florina și Rodica Indig.
Aproape patru ani de la incendiu
Reamintim faptul că în seara de sâmbătă, 25 august 2018, un incendiu devastator a izbucnit la Palatul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, situat în Piața Unirii. Focul a cuprins clădirea în jurul orei 22.00, iar în câteva zeci de minute, a învăluit întregul acoperiș al palatului, considerat una dintre capodoperele de artă ale orașului de pe Crișul Repede.
La data menţionată de Parchet, 25 august 2018, ziua în care a izbucnit incendiul, în zonă intervenise o echipă a Electrica - Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord Oradea, chemată pe strada Episcop Mihai Pavel de către un orădean care observase scântei şi flame la un corp de iluminat public din dreptul Palatului.
Pompierii au concluzionat că o probabilă cauză pentru izbucnirea incendiului a fost de natură electrică. În fapt, a fost o defecțiune a sistemului de iluminat architectural, cu toate că atât preoții, cât și episcopul greco-catolic, Virgil Bercea, declarau, la acea vreme, că, cu câteva zile înaintea incendiului, Palatul nu avea curent și nici luminile ambientale nu funcționau. În același timp, experții au arătat că focul a pornit de la încălcări ale normelor de prevenire și apărare împotriva incendiilor.
La data de 31 august 2018, Consiliul Local al municipiului Oradea a aprobat Contractul de parteneriat între Municipiul Oradea și Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Oradea, în vederea realizării lucrărilor de consolidare, reabilitare și refuncționalizare a clădirii afectate de incendiul din data de 25 august și administrării de către Municipiul Oradea a Palatului Episcopal Greco-Catolic de Oradea pe o perioadă de minimum 20 de ani. Aceste soluții au fost identificate de către reprezentanții Primăriei Oradea și ai Episcopiei, cu scopul reabilitării Palatului și redării acestuia în circuitul public, ținând seama de distrugerile masive pe care incendiul le-a provocat clădirii. Până acum, Primăria a plătit 7,9 milioane de lei pentru refacerea acoperişului şi 1,7 milioane de lei pentru faţade.
Până în prezent, s-a realizat consolidarea structurii de rezistență, s-a refăcut acoperișul și au fost restaurate fațada exterioară și tâmplăria. Este montat iluminatul architectural care scoate în evidență frumusețea acestei clădiri emblematice pentru orădeni, esențială pentru Episcopia Greco-Catolică de Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.