Joi, 22 iunie, poetul Alexandru Sfârlea a împlinit „o vârstă incredibil de rotundă”, pe care o preferă secretă, iar aniversarea a fost prilej de lansare a celui de-al 14-lea volum de poeme: „Aliodora - se lucrează la o altă lume”. Scriitori, literaţi, profesori, oameni de cultură s-au reunit la Baroul Bihor pentru a onora acest eveniment important pentru orădeni şi bihoreni.

 

Ziua de 22 iunie a avut o semnficaţie aparte pentru poetul Alexandru Sfârlea. A fost ziua sa de naştere, a fost ziua lansării celui de-al 14-lea volum de poezie şi ziua în care a aniversat 50 de ani de la debutul în cotidianul CRIŞANA. Cartea „Aliodora - se lucrează la o altă lume” a fost lansată la Baroul Bihor, moderatorul evenimentului fiind scriitorul Paşcu Balaci, iar invitaţi de onoare: Ioan Moldovan, directorul Revistei Familia, conf. univ. dr. Dan H. Popescu, Ştefan Avram, directorul Editurii Aureo, şi Florian Chelu Madeva.

„Îmi aduc aminte că l-am cunoscut pe Alexandru Sfârlea când a venit de la Marghita la Oradea. Eu eram corespondent al Revistei Flacăra, iar Sfârlea tocmai publicase primul volum de poeme la Editura Litera. Eram uimit de reuşita sa”, şi-a amintit Paşcu Balaci. A urmat „ucenicia” celor doi scriitori la ziarul CRIŞANA, iar în 1988 cei doi au participat la concursul Cântarea României. Alexandru Sfârlea a luat medalia de aur, iar Paşcu Balaci, pe cea de bronz. În amintirea acelor vremuri, în care medaliile le-au fost înmânate cu mare întârziere, Paşcu Balaci i-a adus în dar o monedă grecească pe care sunt inscripţionate cuvintele Megas Alexandros (n.r. - Alexandru Cel Mare).

Despre cât de Mare a ajuns Alexandru Sfârlea a vorbit apoi directorul Revistei Familia, Ioan Moldovan.

„Dincolo de faptul că se află la o vârstă magică, Alexandru Sfârlea e, într-adevăr, cel Mare. A crescut foarte mult, a ajuns la maturitatea deplină cu acest volum, iar de acum înainte toate cărţile pe care le va scoate, căci dovedeşte o bună dărnicie lirică, vor fi cele mai grozave”, a spus Ioan Moldovan. „Aceasta este cea mai frumoasă, cea mai împlinită carte a sa de până acum. Alexandru Sfârlea este într-o vârstă de rodnicie. El tocmai a încheiat o perioadă de intense şi foarte variate pregătiri lăuntrice şi lucrează la o altă lume. Dar efectiv, deşi ştim cu toţii unde se face trimiterea, el lucrează la această altă lume, o lume poetică, numai a sa”, a mai spus Ioan Moldovan. „Alexandru Sfârlea ţine la această găselniţă, de a nu mai scrie poezii, ci sfârlezii. Personal nu-mi place acest lucru. Mie mi se pare miraculos că scrie poezii cineva şi că îi iese acest miracol. El vrea să scrie sfârlezii şi acestea sunt nişte entităţi pe jumătate imposibile. Are acest orgoliu al unicităţii. El este creatorul acestei ţări, Sfârlesia, în care sufletul său tânăr este copleşit”, a mai precizat Moldovan. „Aria emoţiilor pe care poemul le surprinde este extrem de variată. Un nor trece şi peste această carte a lui, ca şi peste cea precedentă. Este un nor luminiscent, un nor pe care şi-l doresc toţi poeţii. Alexandru Sfârlea şi-a descoperit norul în care lumea sa se întemeiază în fluiditate, în frumuseţea trecătoare, dar salvatoare”, a mai spus Moldovan.

„Iubesc poeziile concentrate, scurte, iar Alexandru Sfârlea a ajuns - el care putea scrie într-un poem 10 pagini - ca fiecare poem să încapă pe o pagină. Eu am salutat acest lucru, mi se pare extraordinar. Este o disciplină, o renunţare, un sacrificiu. Alexandru Sfârlea stă acum într-o odaie a sa, în care uşile se deschid tot spre o altă odaie a sa, ceea ce este o mare glorie. Lucrează în continuare la o altă lume a ta, Alexandre, iar noi vom fi aici când vrei să ne dai rapoarte periodice”, a încheiat Ioan Moldovan.

 

Cea mai bună carte tipărită de Editura Aureo

În viziunea lui Dan H. Popescu, Aliodora este „o invitaţie la a regândi lumea prin cuvintele şi mintea poetului”. „Impresia mea este că e o carte de trecere. E o carte de trecere nu ştiu spre ce. Îl cunosc destul de bine pe Alexandru Sfârlea ca poet şi această altă lume, pe care şi-a dorit-o întotdeauna, a atins-o dar, poate, nu a fost mulţumit”, a remarcat Dan H. Popescu. „Una dintre obsesiile autorului este de a construi o altă lume, a sa, pentru că nu e mulţumit de cea reală. Cum este exemplul lumii literare. În volum se fac frecvente trimiteri şi maliţioase aluzii la această lume literară, în care este limpede că nu se regăseşte. Cum ajunge Alexandru Sfârlea la o lume peste care e stăpân şi domn? Prin cuvinte şi poeme”, a spus Dan. H. Popescu. Conferenţiarul a mai remarcat că „timpul care trece chiar şi atunci când nu este prezent” este un alt motiv al cărţii, dar şi că poetul este intens preocupat de soarta cuvintelor. „Aşa cum remarca şi Ioan Moldovan, unele dintre poemele acestui volum sunt mici bijuterii. Sunt poeme concentrate, o surpriză faţă de cele lungi, vulcanice, din cărţile precedente. De la Alexandru Sfârlea mă aşteptam la o avalanşă. Ea există, dar este fragmentată de aceste poeme, ca o contrapartidă”, a mai precizat Dan H. Popescu.

Câteva cuvinte au fost rostite şi de directorul Editurii Aureo, Ştefan Avram. „Aliodora - se lucrează la o altă lume” este o carte pe care mi-am dorit-o, o carte care mi-a plăcut foarte mult şi este de departe cea mai bună sau printre cele mai bune cărţi tipărite şi editate la editura noastră. O carte care aduce încă o stea în palmaresul lui Alexandru Sfârlea şi în palmaresul cărţilor bune”, a spus Ştefan Avram.

 

„Eu caut, caut, sap, sap până dau de stele”

La finele prezentărilor, Alexandru Sfârlea a luat cuvântul, a depus mărturie despre lumea la care lucrează, o lume a căutărilor nesfârşite: „Mă aflu ca un incuplat în faţa dumneavoastră, un inculpat care lucrează la o altă lume. O lume care nu e doar în imaginaţia mea... Sau în voinţa şi putinţa mea de a ieşi din închisoarea propriei mele lumi - o lume care s-a uzat, o lume de care sunt atât de obosit, încât, câteodată, mă uit în sus, la copaci, din motive absconse. Mie, unul, pur şi simplu mi-e greu să mai exist în această lume pe care am parcurs-o vreme de şapte decenii şi mă uit în urmă, în sus, împrejur, în stânga, în dreapta, în jos, şi nu îmi vine să cred că am ajuns aici. Câteodată mi-e jenă de mine însumi că nu ştiu cum anume am trecut prin viaţă sau viaţa pe lângă mine, de parcă nici nu ne cunoşteam, nici nu se salutam, nici nu ne doream ceva bun şi nu gândeam despre noi că ne-am dori unul pe altul. Vă spun sincer, eu sunt înghesuit în propriul Eu. Caut, experimentez, încerc să găsesc alte ieşiri din această lume de care m-am plictisit până peste cap. Poemele erau lungi, pentru că aveam ceva de detensionat, aveam de păstrat un ritm interior care mi se impunea cu violenţă uneori. Poezia pentru mine a devenit o monedă care nu mai are valoare de spirit. Eu caut, caut, sap, sap până dau de stele. Trebuie să lucrez la această lume până la capăt. Simt că am ajuns până la acoperiş şi vreau să-i pun şi acoperişul (...) Pentru mine poezia este o permanentă stare de căutare. Caut acel inefabil. Acel ceva ce nu s-a mai spus. Şi stau într-o permanentă stare de căutare....”