Primul spectacol pe noua scenă a Teatrului va fi opereta „Sybill” - Scena turnantă a fost inaugurată
Scena renovată a Teatrului din Oradea a fost inaugurată ieri, 16 decembrie, în prezenţa managerilor Czvikker Katalin (Teatrul Szigligeti) şi Elvira Rîmbu (Teatrul Regina Maria), a managerului Teatrului Csokonai din Debrecen, Gemza Peter, şi a oficialilor din conducerea judeţelor Bihor şi Hajdu Bihar.
„Acum se încheie cu adevărat renovarea teatrului. După încheierea lucrărilor de renovare a imobilului, finalizate în anul 2011, rămăsese pe listă scena, dar şi dotările tehnice care nu erau adaptate nevoilor moderne”, a spus managerul Teatrului Szigligeti, Czvikker Katalin. Aceasta a ţinut să mulţumească oficialităţilor care au făcut posibilă colaborarea în cadrul proiectului transfrontalier, dar şi conducerii teatrului român, pentru deschiderea şi sprijinul arătate pe parcursul procesului de renovare.
„Întoarcerea acasă este mereu un semn de bucurie, iar pentru noi, finalul acestor lucrări înseamnă o întoarcere acasă. Sper ca şi pe viitor să continuăm o colaborare bazată pe respect, armonie şi bună înţelegere”, a spus managerul Teatrului Regina Maria, Elvira Rîmbu.
Contractul pentru execuția lucrărilor, în valoare de 4.222.584,85 lei, a fost semnat în 19 iulie. Lucrările au făcut parte dintr-un proiect finanțat în cadrul programului Interreg V-A România-Ungaria derulat de Fondul European de Dezvoltare Regională. În cadrul lucrărilor, podeaua scenei a fost schimbată în întregime, sistemele de sunet, lumini și regie tehnică au fost reînnoite, podul scenei a fost parțial mecanizat, respectiv s-a achiziționat și s-a montat o scenă turnantă.
„Acum trei ani şi jumătate, în cadrul unui eveniment, mă aflam pe această scenă, iar doamna manager Czvikker Katalin m-a întrebat, în faţa unei săli pline, dacă vom continua modernizările şi cu scena teatrului. Am făcut atunci o promisiune şi iată că ne-am ţinut de cuvânt. Investiţiile Consiliului Judeţean Bihor în cultură nu se opresc aici, urmează un centru multifuncţional cultural, dar şi noi investiţii în Muzeul Ţării Crişurilor”, a spus preşedintele CJ Bihor, Pasztor Şandor. Omolgul său din Hajdu Bihar, Bocszo Laszlo, a vorbit despre viziunea comună şi viitorul comun pe care-l pot construi cele două judeţe, din perspectiva proiectelor transfrontaliere.
Prezent la inaugurare, senatorul Szabo Odon a subliniat că buna colaborare transfrontalieră s-a bazat pe factori ca respectul reciproc, corectitudine şi decizii înţelepte. „Prima decizie înţeleaptă în colaborarea româno-ungară a fost mutarea biroului regional de proiecte din judeţul Arad, în judeţul Bihor, care are graniţă cu trei judeţe maghiare”, a spus Szabo Odon.
De asemenea, managerul Teatrului Csokonai din Debrecen, Gemza Peter, a subliniat că proiectul în care instituţia pe care o conduce este lider prevede şi construirea unui incubator în Debrecen, destinat artiştilor români şi maghiari, astfel că, prin intermediul culturii „cad” graniţele. Câștigătorul licitației pentru executarea lucrărilor de modernizare a scenei Teatrului de Stat Oradea a fost Drumasfalt SRL în asociere cu SC Trameco SA și Energolux Impex SRL. Lucrările au avut termenul de finalizare în decembrie 2019. Proiectul denumit ROHU 445 - Incubator cultural transfrontalier româno-maghiar pentru arta spectacolului are ca lider Teatrul Csokonai din Debrecen care va construi un incubator pentru trupele de teatru amatoare din municipiu, partenerii în proiect fiind Primăria Municipiului Debrecen și Teatrul Szigligeti din Oradea. Valoarea integrală a proiectului este de 7.495.587,00 euro, din care Teatrului Szigligeti îi revine 1.029.546 euro, sumă compusă din finanțarea nerambursabilă ERDF (824.048,61 euro, 80,04%), cofinanțarea din bugetul de stat prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (126.031,55 euro, 12,24%), respectiv contribuția proprie a Teatrului Szigligeti, în valoare de 79.465,84 euro, asigurată cu sprijinul finanțatorului instituției, Consiliul Județean Bihor, care asigură totodată cheltuielile neeligibile în valoare de 300.000 lei (62.761 euro).
Primul spectacol care se va desfășura pe noua scenă va fi opereta „Sybill”, prezentată în premieră de Trupa Szigligeti în seara de Revelion.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.