Lansarea cărţii „Deportați în Bărăgan. Amintiri din Siberia românească”, care a avut loc sâmbătă seara, 18 noiembrie, la Salonul de Carte R&R Republicii, în prezenţa celor doi editori, Valeriu Antonovici și Claudia Florentina Dobre, a redeschis şi rănile memoriei deportaţilor bihoreni.

 

După un lung periplu prin ţară, cercetători Valeriu Antonovici și Claudia Florentina Dobre au poposit, la sfârşitul săptămânii trecute, şi la Oradea, pentru a-şi prezenta proiectul „Memorialul deportarii”, care are mai multe componente: filmul documentar „Povestiri din Bărăgan. Amintiri din Siberia românească”, realizat în 2013; site-ul memorialuldeportarii.ro; respectiv voumul „Deportați în Bărăgan. Amintiri din Siberia românească”, apărut la Editura Ratio&Revelatio din Oradea.

În deschidere a luat cuvântul, muzeograful Muzeului Cetăţii şi Oraşului Oradea, dr. Cristina Liana Puşcaş, care a amintit de faptul că şi Bihorul are momentul său de deportare.

„În noaptea de 1 spre 2 martie 1949 - rămasă în istorie ca Noaptea Moşierilor - 150 de foşti proprietari de teren din Bihor şi familiile lor for fi evacuaţi din propriile case şi dislocaţi în 19 localităţi din ţară. În vara aceluiaşi an, ţăranii bihoreni se revoltă împotriva colectivizării, 24 dintre ei fiind executaţi, iar 238 de familii, în număr de 863 de persoane, vor fi deportate în Dobrogea”, a precizat Cristina Liana Puşcaş. Mărturie a acestor evenimente au depus trei foste deportate în zona Constanţa, prezente la manifestare.

În ce priveşte deportarile din Bărăgan, acestea au fost declanşate în noaptea de Rusalii a anului 1951, când 44.000 de persoane au fost evacuate de pe o fâşie de 25 km de pe graniţa cu Iugoslavia şi deportate. Cei doi cercetători, Valeriu Antonovici și Claudia Florentina Dobre, au dorit să salveze de la uitare experienţa celor care, chiar după ridicarea interdicţiei de domiciliu obligatoriu, au preferat să rămână în zonele deportate, Călăraşi sau Ialomiţa. „Filmul l-am făcut printre picături. Nu a fost o activitate continuă. Mergeam la filmări sâmbăta și duminica sau în sărbătorile legale - atunci când nu putea fi chemat de urgență la serviciu. Așa am făcute câteva deplasări în țară pentru a realiza interviurile cu foștii martori. La fel am făcut și cu foștii deportați care s-au stabilit la București sau în apropiere. Despre lecția pe care am învățat-o şi pe care o spunem mai departe: regimurile politice pot curma vieți. Oamenii aflați temporar la cârma țărilor se pot crede divinități. Pentru anumite regimuri cetățenii nu sunt decât simple numere statistice. Acest lucru îl vedem în istorie. În proiectul nostru, în film, carte și pe www.memorieluldeportarii.ro, am surprins o fotografie din memoria celor care au fost deportați în Bărăgan. Fotografia a fost făcută la 60 de ani de la producerea evenimentelor. Dar este atât de actuală în viața martorilor noștri”, a declarat dr. Valeriu Antonovici.

Pentru dr. Claudia Florentina Dobre interacţiunea cu deportaţii a fost mai timpurie, fosta sa profesoară de limba română, Domica Malofei (Marin), fiind una dintre aceşti „cetăţeni suspendaţi” ai României. În plus, tatăl Claudiei, un anticomunist convins, a fost în permanenţă ameninţat cu deportarea datorită atitudinii sale.

„Comunismul românesc s-a caracterizat prin represiunea constantă îndreptată împotriv cetăţenilor, una dintre formele cele mai dramatice, prin modul de operare, fiind deportarea din Bărăgan, de la începutul anilor 50”, a subliniat Claudia Florentina Dobre. Despre volumul în sine, a vorbit dr. Maria Hulber, care a remarcat munca titanică ce se ascunde în spatele acestui proiect.

„Riguros construit și organizat, cu fragmente de mărturii orale atent selectate, volumul «Deportați în Bărăgan» reconstituie, din straturile adânci ale multiplelor memorii individuale, cotidianul deportării și limitele existenței în această simbolică insulă românească din Arhipelagul Gulag. Parte a unui proiect mai amplu, ce a implicat o impresionantă muncă de cercetare pe teren a celor doi editori, povestirile de viață a foștilor deportați se înscriu într-un cadru mai larg, considerat, pe bună dreptate, «paradigma denunțătoare a crimelor regimului comunist», menită să provoace trecerea de la nivelul declarativ al condamnării acestui regim politic drept ilegitim și criminal spre o veritabilă construcție juridică cu finalitate memorială și reparatorie”, a adăugat Maria Hulber.

 

Amintiri din deportare

De departe, cel mai impresionant moment al evenimentului de sâmbătă seara a fost discuţia cu cele trei deportate din 1949. Terezia Dull avea opt luni când tatăl dumneaei, Csak Ladislau, din Belfir a fost executat, iar întreaga sa familie, mama, sora, bunicul şi bunica, a fost urcată într-un vagon de marfă şi deportată la Valea Seacă, în Constanţa. Pe drum, copilul de opt luni era atât de vânăt, încât un soldat a vrut să smulgă copilul din braţele bunicului pentru a-l arunca din tren, crezând ca e mort. Familia Lucaciu din Roit, a fost arestată în august 1949, două fete, un băiat, tata şi mama, aduşi cu toţii în gara Ioşia, şi expediaţi spre Megidia, Constanţa. După trei zile cu

trenul, pe 15 august 1949, au ajuns la destinaţie, deportaţii fiind puşi să doarmă în grajduri, cu paie pe jos şi cu miros puternic de DTT.

„Mâncam de multe ori buruieni şi mămăligă cu marmeladă”, îşi aminteşte Floare Pandrea, născută Lucaciu. Însă cea mai mare durere a fost că, deşi a avea 12 ani, nu i s-a permis să mergă la şcoală, fiind mereu urmărită, persecutată, stigmatizată, izolată, privită „ca un criminal”. Toate aceste mărturii au fost povestite în special studenţilor de la Specializarea Comunicare şi Relaţii Publice, care trebuie să cunoască şi această parte întrunecată a istoriei României.