Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe susţinute la sediul PNL Bihor, că restructurarea Guvernului trebuie pregătită foarte bine şi dusă la îndeplinire abia după ce raportul de ţară din toamnă va da verdictul favorabil privind aderarea României la Uniunea Europeană. Aflat în vizită în judeţul Bihor, unde a participat la întâlniri cu organizaţiile PNL din zonele Beiuş, Ştei, Vaşcău şi Salonta, dar şi la acţiuni cu caracter social, umanitar, ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu, a precizat că restructurarea Guvernului este un subiect politic foarte important, care trebuie foarte bine gândit. "Ministerul Integrării Europene are, acum, un rol foarte important, dar, după 1 ianuarie 2007, îşi va pierde utilitatea. Se pune întrebarea îl desfiinţăm acum, ceea ce ar fi o mare greşeală, sau îl păstrăm şi mai facem o restructurare înainte de sfârşitul anului? La fel se întâmplă cu unii secretari de stat şi alte structuri ale administraţiei centrale, care sunt inutil extinse. De exemplu, avem patru agenţii pentru serviciile publice", a declarat Mihai Voicu. Acesta a mai adăugat că, în cazul în care se va decide desfiinţarea posturilor de miniştri delegaţi, va rămâne parlamentar. În altă ordine de idei, Mihai Voicu susţine că, în acest an, s-a înregistrat cel mai mic număr de ordonanţe de urgenţă din 1999 până acum. Astfel, în primele cinci luni ale acestui an, au fost emise 38 OUG, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost emise 72 astfel de documente. "Am trimis Parlamentului legi extrem de importante sub formă de proiecte şi nu ordonanţe de urgenţă", a menţionat Voicu. Pe de altă parte, ministrul delegat a precizat că, pentru a putea fi adoptate toate legile necesare în vederea aderării, va fi nevoie de o sesiune parlamentară extraordinară. "Codul Fiscal va ieşi din Senat, care nu este cameră decizională, în 23-25 iunie şi nu cred că cinci zile vor fi suficiente pentru discutarea lui în Camera Deputaţilor. La fel, proiectul de lege privind partidele politice, este deocamdată în Senat. De aceea, cred că va fi nevoie de prelungirea şi în luna iulie a activităţii parlamentare", a afirmat Mihai Voicu.