Senatorii îşi vor primi banii după prezenţa la şedinţe
În situaţia în care un senator va avea absenţe nemotivate de la lucrări, i se va reduce indemnizaţia lunară în mod corespunzător", a afirmat, ieri, vicepreşedintele Senatului, Doru Ioan Tărăcilă. Hotărârea a fost aprobată cu nouă voturi "pentru" şi o abţinere, aparţinând senatorului UDMR Zoltan Puskas. Potrivit lui Tărăcilă, senatorul UDMR, care este secretar în Biroul Permanent, a precizat că aceasta este decizia grupului parlamentar din care face parte. Potrivit documentului adoptat de Biroul Permanent, nici un senator nu poate lipsi nemotivat de la şedinţele Senatului sau ale comisiei din care face parte şi nici de la celelalte activităţi specifice exercitării mandatului de senator. La intrarea în sala de şedinţe, senatorii vor semna listele de prezenţă, puse la dispoziţie în acest scop. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul participării la lucrările comisiilor permanente, răspunderea privind realitatea întocmirii listelor revenind preşedinţilor şi secretarilor comisiilor, sub semnătură proprie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.