Servicii infodocumentare O.S.I.M., în biblioteca publică
A doua întâlnire zonală
Discuţii aplicative (Legea bibliotecilor)
Între 15-18 iulie a.c., Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" Bihor - în colaborare cu Oficiul de Stat pentru Mărci Bucureşti, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice şi Camera de Comerţ şi Industrie Bihor - au organizat cea de-a doua ediţie a întâlnirii Servicii Infodocumentare OSIM, în Biblioteca Publică. În prima zi, conf. univ. dr. Constantin Mălinaş - directorul Bibliotecii "Gheorghe Şincai" a prezentat oaspeţii, între care: Bogdan Boreschievici - director CNIS (Bucureşti), precum şi reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi Cultelor - director, Victoria Stoian şi consilier Marilena Guga, Teodor Ardelean - preşedinte ANBBPR şi directori ai Bibliotecilor Judeţene din: Arad, Bihor, Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Maramureş, Timiş, Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, responsabili ai bibliotecilor orăşeneşti din Bihor. S-a discutat, în prima zi, s-au făcut observaţii şi propuneri privind aplicarea în teritoriu a Legii nr. 334/2002 a Bibliotecilor, s-au făcut discuţii aplicative pe situaţia Bibliotecii-gazdă (a prezentat, Luminiţa Dumitrescu - şef CIC Oradea).
Probleme, soluţii, pragmatism
În ziua de 16 iulie, a avut loc un Seminar, cu genericul "Servicii OSIM, în Bibliotecă", ai cărui coordonatori au fost: conf. univ. dr. Constantin Mălinaş, dr. Vasile Deac - şef laborator, jurist Luminiţa Dumitrescu.
Despre Infoserviciile OSIM a vorbit ing. Ovidiu Dinescu - şef serviciu OSIM, iar expertul Ştefan Teodorov s-a referit la diseminarea informaţiilor din sfera proprietăţii industriale, în bibliotecile publice. Etapele pe care le parcurge documentul de hârtie până la documentul electronic au fost vizate de Cristina Bararu, şef serviciu Editură. Directorul Comitetului Naţional pentru Invenţii şi Standarde, Bogdan Boreschievici a făcut o panoramare - dar şi pertinente proiecţii pragmatice - a celor trei ani de parteneriat între Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) şi bibliotecile publice: "Între oficiul nostru şi Biblioteca ?Şincai? din Oradea s-a consolidat, în acest timp, un parteneriat constant, noi oferind o gamă întreagă de informaţii, care să fie diseminate către publicul cititor; de remarcat că noi oferim documentaţia la preţurile de cost şi nu la cele de vânzare. Avem deja mai multe Centre Regionale şi sperăm să le extindem în continuare, unde să venim cu idei şi soluţii noi, dar legislaţia este restrânsă în domeniul proprietăţii industriale, brevetele se obţin greu, prin proceduri anevoioase, descurajante. Ar trebui, cred, să fie făcut un curs de reciclare cu parlamentarii, despre proprietatea industrială. Pe de altă parte, noi tindem spre exhaustivitate în documentarea electronică". S-a discutat punctual (delegaţia OSIM) cu personalul din cadrul Centrului de Informaţii Comunitare al Bibliotecii "Şincai", s-au făcut şi excursii documentare la Cetatea lui Menumorut, la Muzeul Ţării Crişurilor, la Peştera Urşilor. În final, să spunem că CIC-ul orădean, din cadrul Bibliotecii "Şincai", oferă informaţii generale despre: Proprietatea industrială, Brevete de invenţie, Mărci, Desene şi modele industriale, Legislaţie internă şi internaţională în domeniu.
Această a doua întâlnire zonală s-a dovedit, din nou, deosebit de fructuoasă şi emulativă, dar şi - nota bene - evolutivă şi evaluativă, îmbinând armonios problemele teoretice cu proiecţiile pragmatice în areal livresc (şi nu numai) a acestora.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.