Subvenţia pentru cazarea studenţilor va fi acordată în zilele următoare
Subvenţia destinată cazării studenţilor în cămine în luna octombrie, la noua ei valoare, respectiv 450.000 de lei, va fi acordată în zilele imediat următoare, informează Ministerul Educaţiei. Întrucât conducerile instituţiilor de învăţământ superior au luat în calcul, la stabilirea contribuţiei individuale a studenţilor pentru cazarea în cămine, subvenţia din anul universitar precedent, fără să ţină cont de adresa transmisă de minister în 24 septembrie, au apărut unele disfuncţionalităţi în procesul de cazare.
Pentru a elimina distorsiunile pe traseul comunicării între minister, universităţi şi studenţi, în zilele următoare, se va trece la acordarea întregii subvenţii, plăţile urmând a fi efectuate prin contracte adiţionale. Acest lucru înseamnă, practic, că volumul contribuţiei fiecărui student la tariful total de cazare se poate încadra lejer în plafonul mediu maximal de 600.000 de lei. Studenţii şi-au exprimat, în ultimele zile, nemulţumirea faţă de condiţiile improprii din cămine şi tarifele prea mari la cazare, în condiţiile în care ministrul Educaţiei a promis mărirea subvenţiilor, dar sumele au fost menţinute la nivelul de anul trecut, respectiv 250.000 de lei pentru un loc.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.