Sute de persoane s-au adunat ieri, în jurul prânzului, în Piaţa Unirii, pentru a asista la manifestările dedicate Micii Unirii. După ceremonialul militar, recitalul de muzică patriotică susţinut de Corul „General Traian Moşoiu” şi festivitatea depunerii de coroane la statuia voievodului Mihai Viteazul, orădenii s-au prins în horă alături de membrii Ansamblului Artistic Profesionist „Crişana”. La final, cei rămaşi, alături de Uniunea Studenţilor, au format o hartă umană.

 

Împlinirea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române a fost sărbătorită, ieri, la Oradea, printr-un ceremonial militar şi religios şi un program artistic, desfăşurate la statuia lui Mihai Viteazul din Piaţa Unirii. Printre paricipanţi s-au numărat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, prefectul Ioan Mihaiu, primarul Ilie Bolojan, viceprimarii Mircea Mălan şi Florin Birta, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ioan Mang, deputaţii Dumitru Gherman şi Ioan Cupşa, episcopul ortodox Sofronie Drincec şi episcopul greco-catolic Virgil Bercea, şefi de instituţii deconcentrate, cadre militare active, în retragere şi în rezervă, precum şi elevi ai câtorva şcoli orădene. Ceremonialul a debutat la ora 12.00, cu întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă, ocuparea locului în dispozitiv şi intonarea Imnului Naţional al României. A urmat apoi un Te Deum oficiat de preoţi din structurile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Garnizoana Oradea. Alocuţiuni privind însemnătatea evenimentului au fost rostite de către prefectul Ioan Mihaiu şi conferenţiarul universitar dr. Alina Stoica. În discursul său, prefectul de Bihor a vorbit despre înfăptuirea „Micii Uniri” în 1859, după ce Alexandru Ioan Cuza a devenit domn atât al Moldovei cât şi al Ţării Româneşti, menţionând că acesta a fost „primul pas spre România”. Mihaiu i-a îndemnat pe cei prezenţi în Piaţa Unirii să dea „mână cu mână” şi să se concentreze asupra lucrurilor care ne unesc, nu a celor care ne dezbină. Tot despre înfăptuirea Micii Uniri a vorbit şi conferenţiarul universitar dr. Alina Stoica, menţionând că oameni precum Alecsandri, Ghica, Cuza sau Negri au reuşit prin acţiunile lor „să obţină mai întâi autonomia politică a celor două principate, pregătind minţile şi inimile românilor de rând pentru actul unirii”. Trebuie menţionat că, pentru prima dată, Instituţia Prefectului judeţului Bihor a asigurat în acest an prezenţa la manifestări a unui interpret în limbaj mimico-gestual, astfel încât persoanele cu deficienţe de auz să poată înțelege alocuțiunile rostite la eveniment. După discursuri a urmat un scurt recital de cântece patriotice susţinut de corul „gl. Traian Moşoiu” din Oradea, dirijat de Ioan Fluieraş. La finalul momentului artistic a început festivitatea depunerii de coroane la statuia lui Mihai Viteazul. Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea detaşamentului de onoare şi onorul muzicii militare, după care orădenii prezenţi s-au prins în „Hora Unirii”, alături de membrii Ansamblului Artistic Profesionist „Crişana”. La ora 14.00, la iniţiativa Uniunii Studenţilor din Oradea, a fost realizată o hartă umană în Piaţa Unirii, la care au participat, pe lângă studenţi, poliţişti de frontieră şi angajaţi ai Ambulanţei, ministrul Florian Bodog, prefectul Ioan Mihaiu şi liderul PSD Bihor, Ioan Mang. Scopul realizării aceste hărţi umane a fost aducerea în prim plan a importanţei Micii Uniri şi să tragă un semnal de alarmă asupra nevoii de unitate şi susţinere reciprocă în rândul cetățenilor.

De asemenea, aseară, începând cu ora 19.00, în Sala mare a Teatrului Regina Maria, Ansamblul Profesionist „Crişana” a prezentat spectacolul „Pe-al nostru steag e scris Unire”, regizat de actorul pensionar Eugen Ţugulea. Şi-au dat concursul orchestra şi corpul de balet ale ansamblului, alături de soliştii Otilia Haragoş Seghedi, Felicia Costin, Cornelia Covaciu, Luminiţa Tomuţa Baba, Cornel Borza şi Leontin Ciucur.