A şasea ediție a TIFF Oradea a avut de toate pentru toți. De la filme clasice la filme moderne, de la animații la filme istorice, de la musicaluri la comedii, orădenii au fost răsfățați timp de trei zile cu producții de foarte bună calitate. Cel mai frumos eveniment a fost însă premiera filmului Libertate, lansat în prezența lui Tudor Giurgiu și a unei părți a echipei.

Deschiderea festivalului a avut loc vineri, de la ora 19.00, în sala mare a Teatrului Regina Maria. Înainte de proiecția, în avanpremieră națională, a filmului „Mon Crime” (r. François Ozon) au urcat pe scenă Tudor Giurgiu, managerul festivalului - Claudia Droc și city-managerul Oradiei - Mihai Jurcă.

„În urmă cu câțiva ani îmi făceam gânduri și planuri despre cum se va naște acest eveniment și va ajuta viața culturală, cinefilii din Oradea, să nu se simtă înstrăinați că există doar o sală la mall. Vorbind cu Mihai (Jurcă - n.r.) înțeleg că toate planurile pe care noi le făceam cu niște ani buni în urmă încep să capete contur și sper să nu ne oprim aici iar TIFF-ul să fie cumva o prezență constantă și în timpul anului”, a spus regizorul Tudor Giurgiu. Claudia Droc a prezentat apoi programul festivalului, subliniind că, la aproape toate premierele, sunt prezente echipe care au lucrat la acele filme și mulțumind tuturor celor care au sprijinit și s-au implicat în organizarea evenimentului.

„Acum 7 ani scriam o scrisoare către organizația TIFF și către Tudor Giurgiu în care propuneam ca în Oradea, pe parcursul lunilor de toamnă, să vină cu toată echipa și cu toată expertiza, să organizăm împreună un TIFF. Iată că suntem la a 6-a ediție și mă bucur că, atât colegii noștri cât și partenerii, și-au făcut treaba în acești ani. Oradea merită un astfel de eveniment iar publicul de aici l-a răsplătit”, a spus Mihai Jurcă, adăugând că, speră ca, în momentul în care și sala cinematografului Libertatea va fi reabilitată, TIFF Oradea să se dezvolte și mai mult.         

A urmat apoi o introducere muzicală făcută în Parisul Interbelic, de Cvartetul Espressione, care a cântat, printre altele, Zaraza, Por una cabeza, The Easy Winners și The Entertainer (Scott Joplin) și Take five (Paul Desmond). 

„E un eveniment de suflet pentru noi, mai ales că Oradea este foarte apropiată, ca atmosferă și ca public de Cluj, și ne face mare plăcere ca o parte din lucrurile pe care le facem la Cluj să le aducem și aici. Este pentru prima dată când facem o gală de deschidere pentru că vrem să creștem în fiecare an. Avem un record de invitați la Oradea, 35. Printre cele mai importante avanpremiere sunt „Libertate” de Tudor Giurgiu, „Cazul inginerului Ursu”, „Tigrul”, „Visul”, „Încă două lozuri”. Majoritatea filmelor sunt în avanpremieră, ele nu au intrat în cinematografe ci au fost prezentate dor la festivaluri naționale și internaționale. La Oradea, TIFF a crescut organic de la an la an și a evoluat alături de noi, ca organizatori. Ce ne-am dorit foarte mult, și cred că am reușit la această ediție, este să fim un produs cultural îndrăgit, așteptat: vine toamna, înseamnă că vine și weekendul acela de filme. Ne dorim ca, încet-încet, să creștem perioada, să nu fie doar 3 zile de festival, ca să putem spația proiecțiile pentru că acum trebuie să alegi. Să alegi între foarte multe, și este foarte greu”, a declarat managerul TIFF Oradea, Claudia Droc.

 

Despre ceața din care s-a născut libertatea

Filmul cel mai așteptat, proiectat în avanpremieră națională la Oradea, „Libertate” de Tudor Giurgiu a umplut sala mare a Teatrului Regina Maria, sâmbătă seară, de la ora 19.00. Înainte de proiecție, regizorul Tudor Giurgiu a spus că filmul pornește de la întâmplări reale care s-au petrecut la Sibiu în decembrie 1989. „Nu am avut în plan să fac acest film și nu credeam să ajung vreodată să fac un film despre Evenimentele din Decembrie, dar uneori subiectele vin peste tine și te iau pe sus. După ce am citit tot ce am citit mi s-a părut că este o poveste care trebuie spusă. Nu este „încă un film despre revoluție” ci este o poveste despre noi toți, despre felul în care ne raportăm la propriul trecut, despre felul în care acceptăm sau nu adevărurile și lucrurile care poate nu ne-au ieșit atât de bine în viață și felul în care trăim cu compromisul, cu culpa”, a spus regizorul.

Filmul Libertate spune povestea unei întâmplări petrecute în Sibiu, în Decembrie 1989 când Securitatea, Miliția și Armata au tras în mulțime. Armata, s-a erijat apoi în forță a poporului, capturând o parte din securiști și milițieni și ținându-i, alături de alte persoane pe care le considerau suspecte (revoluționari sau chiar victime), într-un bazin închis. Mai ieri colegi în aparatul opresiv al lui Ceaușescu, „teroriștii” încep să dea vina unii pe alții cu privire la cine a tras primul dar, pe parcursul filmului, devine tot mai clar că cei mai mulți dintre ei au tras. În ciuda acestei evidențe, dacă ne raportăm la trecut, dintre cele trei forțe, armata a fost cel mai puțin vinovată, munca murdară de dinainte de 89 fiind făcută de miliție și securitate. Fascinant, în tot acest furnicar, este felul în care Tudor Giurgiu spune poveștile secundare, cea cu lucrurile care se dădeau „pe sub mână” pentru securiști și milițieni, cea a tânărului bătut de securiști pentru că trimisese o scrisoare la Europa Liberă, ce a anchetatorului care vine să îi „trieze și care condamnase oamenii ce se ridicaseră împotriva lui Ceaușescu în timpul revoltei de la Brașov (adică, tot ei?). Unele sunt doar vizuale, cum sunt cămășile albe ale securiștilor sau blănurile în care erau îmbrăcate nevestelor securiștilor. Aceste „povești”, fără însemnătate pentru tânăra generație, sunt ancore pentru cei care au trăit acele vremuri, dând autenticitate filmului.

 

Cine-a tras în noi

Spre bucuria orădenilor, filmul a fost urmat de discuții foarte interesante de aproape o oră, nu doar despre peliculă ci și despre evenimentele petrecute în 1989. Au urcat pe scenă directoarea de producţie Smaranda Sterian, directorul de imagine Alex Sterian și actorii Alexandru Papadopol, Ştefan Iancu, Cătălin Herlo, Ionuţ Caras și orădenii Lali Gabor, Petre Ghimbăşan, Elvira Rîmbu şi Răzvan Vicoveanu.

Tudor Giurgiu a povestit despre procesul de documentare, despre cărțile și rapoartele citite, despre căutarea și discuțiile cu cei implicați în evenimente, milițienii care au stat în bazin, rudele celor care au decedat, care trăiesc cu traume din perioada respectivă, părinți care au avut copii împușcați pe stradă, între sediul miliției și al securității și pentru care încă este neclar de unde și cine a tras, comandantul unității militare, colonelul Aurel Dragomir care repetă la nesfârșit ce a scris în declarații și în cărți, care nu-și asumă responsabilitatea nici pentru tortura din bazin, nici pentru haosul de atunci. „Toți au propriul adevăr. Că era război, că nu erau persoane cu calități de leadership care să știe cum să gestioneze ce s-a întâmplat acolo. Că era frig, că nu aveau de mâncare. Concluzia justiției în cazul acestei întâmplări a fost expusă în 2010. Procuratura militară a închis cazul. Erau trei persoane urmărite: colonelul Aurel Dragomir, colonelul Moise (care trăgea ca descreieratu) și Francisc Tobă căpitanul care a gestionat spitalul unde au fost comise acte de mare cruzime. Toți trei au fost însă scoși de sub urmărire penală, dosarul cazului de la Sibiu fiind apoi clasat. Se mai judecă, dar pe alte spețe. Asta a fost Sibiul, povestea reală a ce s-a întâmplat acolo. Am vorbit și cu procurori militari, oameni tineri care au avut pe mână dosarul a ce s-a întâmplat, unul dintre ei spunându-mi că e greu acum să mai faci ceva pentru că cei care au lucrat la aceste dosare în anii 90 le-au instrumentat total neprofesionist. Scurt pe doi, procuratura militară nu a avut decât un scop în acea perioadă: să-i scoată de sub orice posibilă culpă pe cei vinovați. Cei care au tras au fost mutați la alte unități, trimiși în țară, prin Moldova, peste tot, probabil că și Securitatea a făcut, în felul ei, un alt tip de albire a dosarelor. Jurnalul unității militare a fost rescris de la zero. Caligrafia este cu totul alta față de cea din acele vremuri. Este cert că este foarte greu acum să mai depistezi vinovății”, a spus Tudor Giurgiu.

Au urmat apoi întrebări din sală. Andrei Ursu, autorul a două cărți despre Revoluție, a spus că, din cercetările făcute de el și de alți colegi cercetători, din studierea arhivelor securității și a altor documente, a ajuns la concluzia că, în interiorul Securității, exista o rețea de „Rezistenți” pregătiți, mai ales după evenimentele din Brașov din 1987, ca pentru a-l aduce înapoi la putere pe Ceaușescu, în cazul unei revolte populare, să înceapă un „război hibrid”, o luptă de gherilă urbană sau acte teroriste. Aceștia ar fi tras, cu bună știință, atât în revoluționari cât și în armata care trecuse de partea poporului. Tudor Giurgiu a spus că, din ce a citit, i se par niște argumente valide și s-ar bucura ca statul român să-și asume, într-un fel sau altul, prin instituțiile sale, la 34 de ani, una din variante.

 

Peste tot în țară, nu și la Oradea!

Spectatorii au mai dorit să știe, printre altele, care au fost scenele cele mai complicate de filmat, care i-au emoționat pe actori, care au fost mijloacele întrebuințate pentru a transmite emoția poveștii din film, mai ales către generațiile care nu au trăit acele evenimente, cum au trăit cei de pe scenă, Revoluția din 1989?

Criticul de teatru Mircea Morariu l-a întrebat pe Tudor Giurgiu de ce se ferește să dea verdicte, de ce nu spune că a tras securitatea, miliția sau armata și lasă ideea acelei „revoluții încâlcite”?.

„Procurorul militar care a închis acest dosar este în momentul de față organul suprem al procuraturii militare. Unul din primii doi șefi. Atât de bine a fost recompensat pentru modul în care „și-a făcut datoria”. Asta, ca să avem o imagine a situației. Eu nu am vrut să dau verdicte pentru că nu ăsta este rolul cinema-ului și al acestui film. Pentru asta sunt instituții, pentru asta există oameni precum Andrei Ursu și alți cercetători, sunt istorici care își asumă anumite decizii. În film am spus ce am citit, ce am văzut cu ochii mei și ce mi-au spus oamenii. Armata a tras ca la balamuc, e un fapt. Au tras haotic, în oameni nevinovați, în colegii lor. Am vorbit cu oameni care au tras, cu șeful dispozitivului de pază. La 80 de ani, a lăsat privirea în jos și a spus că erau ofițeri care trăgeau ca descreierații în toate părțile. Miliția a tras ca să se apere, ca să riposteze, și cu o seară înainte și pe 22. A tras și Securitatea. Sunt nume și prenume de oameni din Securitate care au tras de la etajele superioare. Că, să disperseze lumea etc. Oamenii aceia putea fi trași la răspundere. Nu este nicio șaradă și nicio enigmă a evenimentelor”, a mai spus Giurgiu.   

La finalul discuțiilor, regizorul le-a dat o veste proastă orădenilor.

„Filmul va intra de vineri în cinematografe, dar aici în Oradea, la multiplex, nu va putea fi văzut. Este o decizie, cel puțin ciudată, a celor de la Cinema Palace din Oradea. Este singurul multiplex din țară care nu va difuza filmul. Managerul acestui cinema, un om foarte de treabă, este supărat pe echipa TIFF și pe mine personal că nu am mers cu TIFF-ul acolo. Am fost o dată, nu a funcționat. Publicul pentru tipul acesta de eveniment, vine mai degrabă la Teatru sau la Filarmonică. Nu ne-am simțit nici foarte bine primiți și nici condițiile nu au fost în regulă când a fost organizat acolo. La un astfel de eveniment, trebuie să te implici și tu, să pui umărul. Am încercat o dată, nu a ieșit. Noi suntem români și, știți, cu fabula, cu povestea... domnule, dacă nu au venit la mine, le închid și eu ușa! E foarte neplăcut pentru noi și foarte neelegant și lipsit de bun simț”, a spus regizorul.