Ultimul curs pentru absolvenţii Universităţii Agora
Ieri, absolvenţii celor trei specializări din cadrul Universităţii Agora, din Oradea, au participat la ultimul curs din viaţa academică. Aula Magna a instituţiei de învăţământ din cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru sutele de profesori, prieteni şi apropiaţi ai absolvenţilor, care au ţinut să fie alături de tineri în acest moment festiv.
Cei 250 de absolvenţi ai specializărilor Contabilitate şi Informatică de gestiune, Management şi Drept, adică a treia generaţie de absolvenţi ai Universităţii Agora, au sărbătorit, ieri, încheierea perioadei de studii, printr-un curs festiv, care a debutat cu intonarea imnului de stat a României şi a imnului studenţesc, "Gaudeamus igitur". Cuvântul de deschidere i-a aparţinut rectorului prof. univ. Mişu-Jan Manolescu, care i-a felicitat pe proaspeţii absolvenţi şi le-a urat succes la examenele care vor urma. "Pentru absolvenţii Agora, acest moment semnifică părăsirea condiţiei de student şi câştigarea statutului de viitor specialist în domeniul său de activitate. Sunt convins că prin activitatea lor profesionlă vor dovedi că primul pas de succes l-au făcut la Universitatea Agora", a declarat Manolescu. Emoţiile ultimului curs le-au trăit, alături de studenţi, părinţii, fraţii, prietenii, precum şi cei care au contribuit la formarea lor, profesorii. Absolvenţii au ţinut să-şi exprime recunoştinţa pentru activitatea didactică de până acum a prof. univ. dr. Virgil Măgureanu, oferindu-i titlul de "Cel mai popular profesor Agora". Datorită rezultatelor obţinute, şefe de promoţie au devenit Gal Kinga, la specializarea drept, şi Liliana Dinga la ştiinţe economice, cele două rostind câte un discurs. În cele din urmă, cel mai emoţionant moment a fost citirea catalogului, cursul festiv încheindu-se cu un cocktail.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.